Scandalul microbuzelor electrice – cazul Botoșani
În contextul unui scandal național generat de sume exorbitante plătite pentru microbuzele școlare electrice — achiziții care în medie s-au ridicat la circa 200 000 €/unitate, adesea de două-trei ori peste estimările inițiale — Consiliul Județean Botoșani apare ca exemplu bun.
Într-o perioadă în care zeci de județe plăteau prețuri de peste 200 000 € per vehicul, iar investigațiile dezvăluie legături politice și profituri de milioane de euro printr-o singură firmă, fosta conducere a CJ Botoșani pare să fi ținut departe de acest scandal.
Prin contractul de finanțare nr. 11991 semnat la 12 septembrie 2023, CJ Botoșani a obținut 26 de microbuze electrice din cadrul programului PNRR – Componenta C15 Educație, Reforma 6, Investiția 10 „Dezvoltarea rețelei de școli verzi…”, în valoare de 30.172.560 lei fără TVA (aprox. 850.000 lei/unitate, echivalentul a cca. 170 000 €, în condițiile cursului de schimb mediu).
Ulterior, în august 2024, s-a organizat o nouă procedură pentru încă 10 microbuze, adjudecate cu 7.430.000 lei fără TVA (aprox. 743.000 lei/unitate, respectiv cca. 150 000 €).
Astfel, Botoșani a reușit să achiziționeze 36 de microbuze cu un preț unitar semnificativ mai scăzut decât celesemnalate în scandalurile Iași, Olt sau Vaslui, unde s-a sărit de 200.000 euro per bucată.
Răspunsul oficial primit de la Consiliul Județean Botoșani despre achiziția de microbuze electrice pentru transport elevi:
”În data de 12.09.2023, Consiliul Județean Botoșani a semnat cu Ministerul Educației Contractul de finanțare nr. 11991 pentru achiziția a 26 de microbuze electrice școlare destinate UAT-urilor din județ. Proiectul face parte din programul de finanțare PNRR – Componenta C15 Educație, Reforma 6, Investiția 10 „Dezvoltarea rețelei de școli verzi și achiziționarea de microbuze verzi”, având titlul:
„Îmbunătățirea condițiilor de transport pentru elevii din Județul Botoșani, prin achiziționarea de microbuze școlare verzi”.
Valoarea contractului: 30.172.560 lei fără TVA.
Etapele derulate:
1. Octombrie 2023 – Publicarea pe SEAP a anunțului de achiziție pentru 26 microbuze electrice.
Au participat 3 ofertanți.
Câștigător: SC Pacific Tur SRL.
Valoarea contractului: 22.100.000 lei fără TVA (850.000 lei/unitate).
Marca și model: Pacific Tur – Idilis Ecoline.
2. Din economia realizată după prima achiziție, în august 2024 a fost organizată o nouă procedură pentru achiziția a încă 10 microbuze electrice.
Au participat 2 ofertanți.
Câștigător: SC Aveuro International SRL.
Valoarea contractului: 7.430.000 lei fără TVA (743.000 lei/unitate).
Marca și model: Aveuro – Transit.
În total, Consiliul Județean Botoșani a achiziționat și distribuit 36 de microbuze școlare electrice către unități administrativ-teritoriale din județ.”

