Bolojan vrea să pună mâna pe bateriile românilor. Prosumatorii spun NU, iar întrebarea reală e: cui servește, de fapt, „criza energetică”?

Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, în această săptămână, un pachet de măsuri care lovește direct în cei peste 350.000 de români care au investit bani proprii în panouri fotovoltaice: baterii obligatorii pentru orice prosumator nou, dispecerizare de la distanță a bateriilor și invertoarelor cumpărate de oameni cu banii lor și tăierea finanțării pentru panouri prin programul Casa Verde. Reacția Asociației Prosumatorilor și Consumatorilor de Energie (APCE) a venit rapid și fără menajamente: „NU.”

„Domnule Bolojan, prosumatorii nu sunt bateria de rezervă a furnizorilor și nici portofelul lor ieftin”, scrie președintele APCE, Dan Pîrsan, într-un comunicat de presă.

Cifrele pe care Guvernul preferă să nu le spună tare

Comunicatul APCE pune lucrurile în perspectivă cu date greu de contestat: „Din cei 350.000 de prosumatori din România, doar o treime au și baterii. Restul, peste 230.000 de oameni, au respectat legea, au investit bani grei în panouri și acum află, de la un microfon, că nu mai sunt «suficient de buni» pentru sistem.”

Cu alte cuvinte, o măsură anunțată brusc, la microfon, riscă să transforme peste 230.000 de familii din întreaga țară în cetățeni de mâna a doua ai propriului sistem energetic, oameni care au făcut exact ce le-a cerut statul (s-au racordat legal, au plătit taxe, au respectat toate reglementările ANRE), dar care acum sunt puși în fața unui ultimatum. Textul APCE este tăios: „Cine se conectează de acum înainte va trebui să cumpere și o baterie, sub amenințarea că altfel nu are voie să producă energie. Vorbim de mii de euro în plus, impuse peste noapte, fără sprijin, fără tranziție, fără discuție cu cei afectați.”

„Bateria e a ta, banii sunt ai tăi, dar butonul îl apasă altcineva”

Poate cea mai gravă parte a pachetului anunțat de premierul interimar nu este obligativitatea bateriei în sine, ci ceea ce urmează după ce bateria e montată în casa ta: dreptul furnizorilor de a o controla de la distanță. APCE numește lucrurile pe nume: „Guvernul vrea ca bateriile și invertoarele din casele oamenilor să poată fi comandate de la distanță de furnizori, așa-numita «dispecerizare». Tradus pe înțelesul tuturor: bateria e a ta, banii sunt ai tăi, dar butonul îl apasă altcineva.”

Verdictul asociației este dur și greu de contrazis din punct de vedere juridic: „Asta nu este reglementare. Este o preluare a proprietății private prin ordonanță.”

Gândiți-vă puțin la ce înseamnă practic acest lucru: un român scoate din buzunar 5.000-10.000 de euro pentru o baterie montată în propria curte sau pivniță, plătește integral, își asumă riscul investiției și, după toate acestea, un furnizor de energie, de la un birou, poate decide când și cum se descarcă bateria respectivă. Nu mai este proprietate privată în sensul clasic al termenului. Este, cel mult, o resursă închiriată gratuit statului și companiilor de energie.

O „criză” care pare să lovească selectiv

Aici intervine partea cea mai deranjantă a întregii povești. Guvernul își motivează măsurile prin actualul context de criză energetică, iar contextul chiar există: în această vară, ambele reactoare de la Cernavodă au fost oprite din cauza nivelului istoric de scăzut al Dunării, Unitatea 1 pe 28 iulie și Unitatea 2 pe 13 august, eliminând temporar din sistem aproximativ 1.400 MW, adică circa un sfert din producția de energie a țării.

Și totuși, când a fost vorba despre oprirea simultană a ambelor reactoare nucleare, o situație de o gravitate incomparabil mai mare decât creșterea numărului de prosumatori, reacția oficială a fost una de calm public: Ministerul Energiei a asigurat românii că necesarul de consum poate fi acoperit din producția internă, din rezerve și din importuri și că nu există risc de întreruperi. Nicio măsură de urgență, nicio ordonanță, nicio restricție impusă de pe o zi pe alta populației.

Dar când vine vorba despre cei peste 350.000 de prosumatori, oameni care, cu banii lor, produc energie curată și descarcă exact presiunea de pe rețeaua națională, soluția găsită de Guvern este represivă: obligații suplimentare, control de la distanță asupra proprietății private și tăierea sprijinului financiar pentru cei care ar vrea să investească în continuare. Contrastul este greu de ignorat: o instalație de stat, oprită complet timp de săptămâni, nu produce panică oficială, dar cetățenii care investesc din proprie inițiativă în energie regenerabilă devin, brusc, „problema” care trebuie reglementată dur.

Este greu să nu te întrebi cui folosește, de fapt, acest cadru. Prosumatorii care își produc singuri energia sunt exact cei care nu mai depind de furnizori și de marii producători, sunt clienți pierduți pentru companiile de energie, facturi mai mici, profituri mai mici pentru „băieții deștepți” din sector. Cu cât cresc mai repede numărul prosumatorilor, cu atât scade mai mult influența marilor jucători din piață asupra prețului final plătit de populație. Iar un pachet de măsuri care descurajează exact acest fenomen, prin costuri suplimentare, birocrație și control de la distanță, servește, obiectiv, intereselor acelorași mari producători și furnizori care au cel mai mult de pierdut dintr-o Românie plină de acoperișuri cu panouri fotovoltaice.

„Statul are o soluție simplă: să construiască el bateriile, din bani publici”

APCE oferă și alternativa evidentă, pe care Guvernul pare să o evite sistematic: „Un român nu a montat panouri și baterii ca să salveze bilanțul furnizorilor de energie atunci când rețeaua e în dezechilibru. A investit ca să-și reducă factura lui și să nu mai depindă de prețurile pieței. Dacă sistemul are nevoie de stocare, statul are o soluție simplă: să construiască el bateriile, din bani publici, nu din buzunarul cetățeanului care a plătit deja o dată.”

Este, de fapt, esența întregii probleme: dacă rețeaua națională are nevoie de capacitate suplimentară de stocare pentru a face față unor situații precum cea de la Cernavodă, aceasta este o responsabilitate publică, nu una pe care statul o poate transfera, prin ordonanță, direct în bugetul familiilor care oricum au investit deja masiv în tranziția energetică.

Concluzia APCE, fără menajamente

Comunicatul se încheie cu un avertisment ferm către Guvern: „Prosumatorii nu sunt bateria cartelului energetic. Nu sunt portofelul furnizorilor. Și nu vă vor lăsa să puneți mâna pe telecomanda energiei lor.” Asociația anunță că va acționa „prin toate mijloacele legale, juridice, publice și politice, pentru a opri orice măsură care transformă prosumatorul într-o resursă gratuită la dispoziția furnizorilor.”

Mesajul central al APCE rămâne acesta: „Nu confundați răbdarea prosumatorilor cu slăbiciunea lor.” Și, la o privire atentă asupra cifrelor, a contextului din vara aceasta și a intereselor evidente din spatele deciziei, este greu de contrazis observația asociației: „Nu confundați nevoia de stabilitate a sistemului cu dreptul de a pune mâna pe proprietatea privată a oamenilor.”

De cealaltă parte a baricadei

Pentru o imagine completă, merită menționat și argumentul pe care autoritățile și unii specialiști din energie îl invocă în sprijinul unor astfel de măsuri: fără capacitate de stocare, un număr mare de prosumatori care injectează energie simultan în rețea, la ore de vârf de producție solară, poate crea dezechilibre tehnice reale — supratensiuni locale, instabilitate a rețelei de distribuție și costuri suplimentare de echilibrare suportate, în ultimă instanță, de toți consumatorii, inclusiv de cei fără panouri. Din această perspectivă, cerința de stocare pentru noii prosumatori și mecanismele de dispecerizare sunt prezentate de susținătorii lor drept instrumente tehnice necesare pentru integrarea în siguranță a unui volum tot mai mare de energie regenerabilă distribuită, nu neapărat ca o măsură împotriva prosumatorilor. Rămâne de văzut, în dezbaterea publică și, posibil, în instanță, care dintre cele două interpretări — protecție a rețelei sau transfer de cost și control către cetățeni — va prevala.