Asociația BtlaPas câștigă Trofeul de Excelență la Gala Turismului „Descoperă Nord-Est”. Botoșaniul intră oficial pe harta destinațiilor sustenabile din România
Botoșaniul bifează o performanță remarcabilă în sectorul turistic: Asociația BtlaPas a fost distinsă cu Trofeul de Excelență-Premiul pentru Responsabilitate Socială, în cadrul Galei Turismului „Descoperă Nord-Est”, ediția a X-a.
Premiul a fost acordat într-o competiție acerbă, la care au participat peste 400 de proiecte, organizații HoReCa, asociații și agenții de turism din întreaga regiune.
Este una dintre cele mai importante recunoașteri primite vreodată de un proiect social și turistic din județul Botoșani – o confirmare oficială că munca depusă de BtLaPas a devenit un reper la nivel regional.
BtlaPas, model regional de turism responsabil și comunitate activă
Asociația BtLaPas a reușit, în doar câțiva ani, să transforme mersul „la pas” într-o mișcare comunitară și într-un instrument real de promovare a județului. Drumețiile tematice, traseele create în zone rurale cu potențial, evenimentele care îmbină natura cu patrimoniul cultural au atras mii de oameni, turiști, localnici, familii, profesori, copii.
Distincția primită la Gala Turismului nu este doar o diplomă, ci recunoașterea unui nou mod de a construi turismul: prin respect pentru natură, prin conectarea oamenilor la locurile lor, prin valorificarea patrimoniului cultural, prin implicarea comunităților rurale, prin promovarea unui stil de călătorie lent, autentic și sustenabil.
BtLaPas a transformat „plimbarea” într-o strategie de dezvoltare locală, iar asta se vede acum la nivel regional.
O distincție care reflectă munca unei întregi comunități
Asociația a mulțumit public instituțiilor și oamenilor care au sprijinit proiectele dedicate turismului local:
Consiliul Județean Botoșani, Direcția pentru Agricultură Județeană, CNIPT Botoșani, Cornișa Aqua Park & Sports, Memorialul „Mihai Eminescu” Ipotești, precum și voluntarilor, ghizilor, coordonatorilor și tuturor botoșănenilor care susțin inițiativele locale.
Este, în esență, premiul unei comunități care începe să-și redescopere frumusețea „la pas”.
Promisiunea BtlaPas: un Botoșani care se descoperă încet, frumos și responsabil
Asociația privește trofeul ca pe o responsabilitate: noi trasee, evenimente culturale în aer liber, drumeții educative, povești care pun Botoșaniul în valoare, activități menite să aducă turiștii aproape de natură și de identitatea locului.
„Este o distincție, dar și o promisiune”, transmit reprezentanții BtLaPas.
Promisiunea unei regiuni descoperite cu grijă, în ritmul pașilor și în respect față de tot ce înseamnă natură, oameni și istorie.
Turismul POATE FI motor al dezvoltării economice în județ
Premiul obținut de BtlaPas arată un lucru esențial: turismul poate deveni în Botoșani un motor economic, dacă este construit în jurul oamenilor și al patrimoniului local.
Succesul lor confirmă direcția în care se mișcă tot mai multe inițiative din județ – un turism autentic, educativ și sustenabil, capabil să atragă nu doar vizitatori, ci și investiții.
Botoșaniul începe astfel să se reinventeze, iar traseele „la pas” devin tot mai mult căi prin care județul își redescoperă identitatea.
Un traseu de 300 de kilometri, care va pleca din Flămânzi, de unde a început Răscoala din 1907, și până în Nordul județului, în comuna Păltiniș unde se află cel mai nordic punct al României, în satul Horodiștea, va fi marcat de BT la Pas și va putea fi parcurs în 2026.


