Avocat Gianina Vera Poroșnicu: Faptul că unele date istorice se suprapun cu cele ale Regalității, poate că nu ne mai surprinde, pentru că vrea să ne confirme că istoria poporului român se scria odată cu cea a regalității, așa după cum data de 10 Mai are o triplă semnificație regalistă: Ziua intrării domnitorului Carol I de Hohenzollern în București, (în 1866); Ziua declarării Independenței României (1877) și la 10 Mai 1881, România a fost proclamată Regat, iar Carol I a fost încoronat Rege. Apoi mai avem și dubla semnificație a Zilei de 25 Octombrie, ziua de naștere a Majestății Sale, Regele Mihai I, dar și Ziua Armatei Române. În cazul zilei de 1 Aprilie, în afară de ceea ce consideră toată lumea a fi o zi cu conotație veselă, după cum am fost obișnuiți până acum, poate că această sărbătorire este umbrită și de cealaltă comemorare tristă, sumbră, a Masacrul de la Fântâna Albă, un masacru uitat de mulți dintre noi și care a fost subiect tabu pentru Românii din Bucovina, zonă incorporată Ucrainei de către Armata Sovietică. Situația din Nordul Bucovinei devenise delicată, autoritățile sovietice încercând din start să reprime pe cât posibil spiritul național, să descurajeze depopularea regiunii și să insufle principiile bolșevice în rândul românilor.
În cazul populației germane din Bucovina și Basarabia, sovieticii au acceptat repatrierea în masă, la fel cum au permis, într-o oarecare măsură, și emigrarea polonezilor din Bucovina de Nord. Însă, pentru români, majoritari în regiune, politica Moscovei a fost complet diferită. Pe parcursul anului 1940, numeroase familii au încercat să fugă peste graniță, mai ales pe timpul nopții. Totuși, trupele de ocupație și agenții NKVD-ului au luat măsuri pentru a stopa acest exod.
Grănicerii sovietici au fost amplasați strategic de-a lungul noii frontiere româno-sovietice, care în scurt timp, a devenit aproape imposibil de trecut. De asemenea, agenții sovietici au recurs la diverse metode pentru a testa loialitatea românilor față de regimul instaurat, inclusiv prin răspândirea de informații false menite să îi deconspire pe cei care plănuiau să fugă.
Un prim incident sângeros a avut loc pe 9 noiembrie 1940, când 40 de familii din localitatea Suceveni au încercat să traverseze granița spre România. Trei persoane au fost ucise, iar cinci au reușit, cu mare noroc, să ajungă în Rădăuți. Drept represalii, autoritățile sovietice au dispus arestarea tuturor rudelor celor implicați, care au fost deportați apoi în Siberia.
În ianuarie 1941, aproximativ 100 de persoane din satul Mahala au reușit să treacă în România, ceea ce a dat speranță românilor din Bucovina de Nord, dar a stârnit furia sovieticilor. Astfel, pe 6-7 februarie 1941, un nou grup de aproximativ 450 de români s-a îndreptat spre graniță, însă, cel mai probabil, un informator i-a trădat. Grănicerii sovietici i-au așteptat într-un punct strategic, iar când fugarii au încercat să traverseze Prutul înghețat, mitralierele au fost puse în acțiune. Cei mai mulți dintre ei au fost uciși pe loc, doar 57 reușind să ajungă în România, în timp ce alți 44 au fost capturați și condamnați fie la moarte, fie la deportare în lagărele din Siberia.
Dar cea mai neagră zi pentru românii care voiau să treacă în regatul României, a fost ziua de 1Aprilie 1941, când grupuri de români, purtau steaguri albe și prapuri bisericești cântând ca într-o procesiune religioasă. Era și zi de Paști, și au ajuns la Fântâna Albă, unde au fost interceptați de grăniceri și s-a dezlănțuit măcelul în care și-au pierdut viața peste 3000 de români.
Pentru această operațiune, sovieticii au mobilizat unități de gruzini și calmuci, recunoscuți în Armata Roșie pentru brutalitatea lor. Masacrul s-a desfășurat cu o cruzime de neimaginat: cei care nu au fost uciși pe loc au fost prinși și executați ulterior, unii fiind măcelăriți cu săbiile de cavaleriști. Disperați, unii dintre fugari s-au aruncat în apele râului Siret, unde și-au găsit sfârșitul înecați, în timp ce alții au fost vânați fără milă prin pădure. Răniții, inclusiv femei și copii, au fost legați de cozile cailor și târâți fără cruțare, iar unii dintre ei au fost aruncați de vii în cinci gropi comune săpate dinainte – o dovadă clară că măcelul fusese atent planificat și executat cu sânge rece.
Amintim acest moment trist din istoria noastră, cu adâncă pioșenie pentru cei peste 3000 de români martirizați, pentru simpla vină de a fi români și de a-și dori ca „acasă” să însemne în Regatul României, să fie conduși de regele lor, iar nu de niște autorități sovietice, comuniste. Dar după cum se pare că se suprapun în mod semnificativ niște date de aducere aminte pentru neamul nostru, Bunul Dumnezeu a dorit să avem și un moment de bucurie în această zi, prin sărbătorirea Zilei de naștere a Alteței Sale, Principele Nicolae al României. Toate sunt rânduite în așa fel încât să ne amintim cu respect pentru paginile noastre de istorie și zilele de naștere a familiei regale binecuvântate de Bunul Dumnezeu.