Prima pagină » ”Eu nu îl văd cum ar putea să aibă obrazul să candideze din nou! Mai vrea o tură? Să se ducă cu ea încă o tură, dar nu la Primărie”
Politică

”Eu nu îl văd cum ar putea să aibă obrazul să candideze din nou! Mai vrea o tură? Să se ducă cu ea încă o tură, dar nu la Primărie”

Consilierul local Raluca Curelariu, USR Botoșani, a declarat că primarul Cosmin Andrei nu ar mai trebui să candideze pentru un nou mandat din cauza dosarului de la DNA.

Prezentă într-o emisiune la Tele M, Curelariu s-a dezlănțuit la adresa primarului Andrei în momentul în care a fost întrebată dacă ar trebui să mai candideze sau să renunțe la mandat din cauza acestui dosar.

”O persoană care are o implicare penală atât de clară și pe o chestiune care ține strict de funcția pe care o deține în acest moment ar trebui să renunțe. Eu nu îl văd cum ar putea să aibă obrazul să candideze din nou. Repet, vorbim de chestii pragmatice și de chestii de obraz. Pragmatic a fost un primar în cel mai fericit caz mediocru, iar de obraz nu… adică cum… nu înțelg. Adică vine femeia aceea și spune: ”Da, mi-a dat subiectele să mă angajez la acel loc de muncă și fără să îmi dea ăla subiectele ilegal eu nu eram angajată la instituția din subordinea  Primăriei”. Și dă femeia declarație anchetatorilor, iar el spune că mai vrea o tură? Să se ducă cu ea încă o tură, dar nu în Primărie”, a declarat Curelariu.

Acesta și-a continuat tirul acuzator la adresa primarului în funcție și a precizat că în toate ieșirile publice de până acum nu spus niciodată că ar fi nevinovat. ”El nu a negat chestia asta și putea să o facă. S-a ascuns la ultimele ședințe de CL. Pragmatic a fost un priamr în cel ami bun caz mediocru”, a concluzionat Raluca Curelariu.