Prima pagină » Stoiciuc: ”Trei sferturi din bugetari le sunt datori PSD sau PNL cu jobul… în alte județe ale țării NU se trăiește în mizeria asta”
Politică Știri locale

Stoiciuc: ”Trei sferturi din bugetari le sunt datori PSD sau PNL cu jobul… în alte județe ale țării NU se trăiește în mizeria asta”

Antreprenoarea Mihaela Stoiciuc Vasilică, vicepreședinte AUR Botoșani, a declarat că mai mult ca oricând realizăm că trăim într-o epocă a “las’ ca merge și așa”, “a furat, dar a și dat ceva”.

Aceasta a făcut referire la cazul primarului Cosmin Andrei, anchetat de DNA pe motiv că ar fi ajutat o femeie apropiată să se angajeze la Direcția de Impozite și Taxe Locale.

”Nu sunt de acord cu atacurile la persoană și nu cred ca trebuie să ne intereseze pe noi cine e amantul cui, dacă e sau dacă a fost. Singurul lucru care ar trebui să ne intereseze este ca, din nou (!), iese la suprafață o angajare trucată, furată, abuzivă, încălcând drepturile altor cetățeni de a fi încadrați în acel post pe merit. Știu, cei care au primit o sticlă de ulei, o bordură, o floare – vor plânge impresionați de teoria conspirației. Nu, nu este nicio teorie a conspirației, acesta este realitatea, devenită practică pe față în PSD în ultimii ani. Exasperant”, a precizat Mihaela Stoiciuc.

Aceata a făcut câteva comparații care duc la cazuri la care opinia publică din Botoșani încă ”sângerează” în lipsa unor vinovați care să fie trași la răspundere, cum ar ficazul Alexandrei Ivanov, care a murit în chinuri la Maternitatea Botoșani.

”Când vă moare omul drag în spital – să știți ca poate fi din cauza unei persoane care și-a cumpărat locul de muncă acolo. Când vă calcă organul de control în cel mai pur spirit milițienesc – să știți că poate fi din cauza neștiinței sau a supunerii către cel care l-a angajat pe ochi frumoși. Când se pierd sau se cheltuie greșit banii bugetului – este incapacitatea celor numiți politic sau care au plătit să fie acolo, fără a demonstra reale capacități. Și așa mai departe. Practica aceasta profund dăunătoare pentru calitatea vieții cetățenilor simpli a devenit din ce în ce mai agresivă începând cu era PDL, acum 20 de ani. Atunci s-a politizat totul. Pentru a-și întări puterea, funcțiile în buget au început a fi ocupate doar de oamenii partidului. Mai timid, apoi din ce în ce mai agresiv. Totul a culminat cu suspendarea pe varii motive a concursurilor și practicarea “numirilor” – pentru 6-12-24 luni, eventual cu prelungire. Eventual, tot a oamenilor partidului. Reluarea concursurilor s-a făcut cu înființarea caracatițelor mafiote care cerneau angajații – în funcție de postul vizat, ori după culoarea politică, ori/și după bani. Să nu ne amăgim și să credem ca PSD a inventat apa caldă – nu, ei doar au preluat și perfecționat acest lucru de la PDL->PNL, în actualul mandat ajungându-se la situații aberante (vezi conducerea Mavromati)”, a completat vicepreședintele AUR Botoșani.

Revenind la cazul primarului Andrei, Stoiciuc susține că nu crede că edilul-șef va ieși ”neșifonat”  din toată această situație: ”Îmi pare rău pentru el, nu doresc nimănui să treacă prin ce trece el acum, dar, din nefericire, trebuie să ne asumăm consecințele faptelor noastre. Este suspect momentul și modul în care candidatul cu cele mai mari șanse la primărie a fost “executat”? Clar că e suspect! Mai mult decât suspect! Clar că nu trebuie să ne culcăm pe o ureche. Îmi doresc foarte mult să se împlinească justiția în țară – dar îmi doresc ca acest braț să fie corect, nepărtinitor și nemanevrat de interese obscure. Am greșit ca votanți? Da, am greșit. Problema care mă îngrozește este ca văd lumea pregătită să facă exact aceeași greșeală și la alegerile din 2024. Pendularea aceasta bolnavă între două partide care nu au făcut decât să demonstreze ca nu pot să facă ceva bun pentru noi este groaznică pentru evoluția Botoșaniului. Este fantastică obtuzitatea în gândire – nu contează, îl votăm tot pe el sau dacă nu, ne întoarcem la ăla vechi. Refuzul de a privi și analiza alte variante mă sperie. Insistența de a rămâne blocați într-o paradigmă total dăunătoare este dezarmantă pentru cei care, ca mine, luptă pentru o schimbare reală”.

”Da, înțeleg – trei sferturi din bugetari le sunt datori PSD sau PNL cu jobul lor și jumătate din oamenii de afaceri au contracte cu autoritățile locale/centrale. De aceea lipsa de curaj pentru a face o schimbare, lipsa de curaj pentru a avea o reacție, lipsa de asumare. La acest moment, politica și administrația sunt într-un asemenea hal de pervertite, încât nu mai merge cu mănuși, cu degețelul mic ridicat, cu reciclări de oameni. Trebuie tăiat răul din rădăcină și schimbat totul. Decât candidați cu asemenea experiență politică dezastruoasă de 2-3-5 mandate, mai bine candidați noi, capabili să învețe și să facă lucrurile corect, pentru comunitate. Mai greu, dar corect, cinstit. Vă garantez ca aceștia din urmă vor face mai puțin rău decât ceilalți, care au demonstrat deja de ce sunt în stare. Nu, dragii mei, în alte județe ale țării NU se trăiește în mizeria asta, nu e ca la noi”, a concluzionat