Prima pagină » ITM Botoșani a aplicat amenzi în valoare de 134.000 lei în noiembrie
Economic

ITM Botoșani a aplicat amenzi în valoare de 134.000 lei în noiembrie

În cursul lunii noiembrie 2023, în domeniul Relaţii de Muncă, inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat 113 controale.

Au fost constatate 117 deficienţe, pentru care au fost dispuse măsuri de remediere, au fost aplicate 12 sancţiuni contravenționale, din care 2 avertismente și 10 amenzi în valoare totală de 134.000 lei.

În cadrul Compartimentului Contracte Colective de Muncă şi Monitorizare Relaţii de Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, au fost eliberate 2.050 de certificate/rapoarte cu informaţii extrase din baza de date gestionată de Inspecţia Muncii, 76 de parole pentru transmiterea on-line a registrului electronic al salariaţilor și un număr de 13 carnete de muncă aflate în gestiune şi neridicate de titulari în termenul legal.

Totodată au fost preluate la sediul inspectoratului de muncă, un număr de 302 de registre electronice de evidenţă a salariaţilor.

În ceea ce privește interacțiunea directă cu cetățenii și problemele pe care aceștia le-au reclamat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani, în luna noiembrie 2023, au fost înregistrate 41 de petiții, din care 6 au fost redirecționate către alte instituții. Motivele cele mai des intâlnite ale acestora au fost:  

24-pentru neplată salarii, 11-pentru neefectuare concediu odihnă, 9-pentru muncă nedeclarată, 8-ore suplimentare, 5-neeliberarea documentelor pentru încetarea activității, 4-neacordare echipament de protecție, 2-neplată concedii medicale,            2-normă lucru, 2-bonuri de masă, 2- accident muncă, 2-neacordare sporuri, 2-condiții muncă, 2-desfacerea nelegală a contractului individual de muncă, 1-program lucru,       1-fișa postului, 1-diurnă, 1-rețineri salariale.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, în cursul lunii noiembrie 2023, s-au desfăşurat următoarele activităţi:

  • au fost efectuate controale la un număr de 70 agenţi economici, au fost constatate 73 neconformităţi, s-au aplicat 63 de sancțiuni contravenționale cu avertisment și au fost dispuse 84 de măsuri ;

– 8 evenimente au fost comunicate în această lună de către angajatori către  inspectoratul teritorial de muncă;

–  2 evenimente au fost comunicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă către Inspecția Muncii;

–  4 evenimente au fost cercetate de angajatori și avizate de Inspectoratul Teritorial de Muncă;

– au fost înregistrate 2 persoane accidentate în accidente de muncă, ambele cu incapacitate temporară de muncă.