Prima pagină » FOTO Mănăstirea înconjurată de un peisaj de basm pe care trebuie să o vezi  în toamna asta
Știri locale Visit Botoșani

FOTO Mănăstirea înconjurată de un peisaj de basm pe care trebuie să o vezi  în toamna asta

Județul Botoșani are multe locuri cu peisaj de poveste în perioada toamnei, iar unul dintre ele este în comuna Vorona. Acolo sunt două mănăstiri, una de maici, cealaltă de călugări.

Mănăstirea de maici este înconjurată de un peisaj de poveste, cu un iaz în care se oglindește cerul și copaci în culorile toamnei, cu o pădure și niște poieni desprinse din cărțile cu povești pentru copii.

Măicuțele de la Vorona au postat pe pagina de Facebook a Mănăstirii o galerie foto care surprinde frumusețea de neratat a locului.

”Nimic să nu faci fără Dumnezeu. Că fără Dumnezeu nu poți să faci nimic. Doamne, Îți mulțumim că ne însoțești pe calea mântuirii, au transmis măicuțele de la Vorona.

Mănăstirea Vorona face parte din traseul mănăstirilor din județul Botoșani, de la Mănăstirea Vorona se ajunge la Sihăstria Voronei, în apropierea fiind și peștera Cuviosului Onufrie, apoi la Schit Oneaga, de la care se coboară spre Mănăstirea Coșula, iar de acolo la Mănăstirea Zosin, tot drumul fiind un adevărat spectacol al naturii.

La Mănăsirea Vorona se găsește o icoană făcătoare de minuni a Sfintei Maria, iar la Sihăstria Voronei se află una din cele trei icoane din toată Ortodoxia în care Iisus este pe jos, ținut de mână de Sfânta Maria și nu în brațele acesteia.

La Mănăstirea Coșula este un adevărat muzeu de istorie a acestor locuri și se regăsește și beciul în care a fost închis domnitorul Alexandru Ioan Cuza, iar când a plecat de acolo a decis secularizarea averilor mănăstirești.

Pe tot parcursul drumului mănăstirilor puteți opri la localnici, mai ales în zona Copălău, și puteți cumpărat legume și fructe cu gustul așa cum trebuie.

Sursa foto: pagina de Facebook Mănăsitirea Vorona