Prima pagină » Flutur a pus Botoșani pe lista scurtă a celor 6 municipii care primesc noi fonduri europene pentru modernizarea rețelei de termoficare
Administrație Economic Știri locale

Flutur a pus Botoșani pe lista scurtă a celor 6 municipii care primesc noi fonduri europene pentru modernizarea rețelei de termoficare



 

După 8 ani în care municipiul Botoșani nu a mai primit fonduri pentru continuarea investițiilor în reabilitarea rețelelor de distribuție a energiei termice, noi fonduri europene vor fi atrase în acest sens.

După discuțiile avute de Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani, la nivel central în ultimele luni, municipiul reședință de județ a fost prins pe lista primelor 6 localități care primesc noi fonduri europene pentru continuarea modernizării rețelei de termoficare centralizată. 

În perioada 2021-2023, municipiul Botoșani va continua investițiile din fonduri europene pentru a înlocui rețeaua de distribuție a energiei termice. 

 



”Ordinul care aprobă schema de ajutor de stat a fost publicat în Monitorul Oficial, iar cele 150 de milioane de euro sunt bani europeni veniți prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM 2014-2020). Banii pot merge în două direcții. Prima direcție sunt proiecte integrate de termoficare în șapte orașe – Botoșani, Oradea, Iași, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Timișoara, Focșani, “pentru continuarea investițiilor începute în perioada 2007-2013 prin POS Mediu 2007-2013, în vederea asigurării sustenabilității investițiilor inițiale orientate spre îmbunătățirea calității aerului și luând în considerare evoluțiile în domeniul eficienței energetice la nivelul centrelor urbare”, scrie Economica.net

 

https://www.economica.net/ajutor-de-stat-de-150-de-milioane-de-euro-pentru-sistemele-de-termoficare-bucure-tiul-nu-intra-in-schema_188114.html