Prima pagină » Investiție de 50 milioane euro în Botoșani, la câteva hârtii de a fi aprobată
Administrație

Investiție de 50 milioane euro în Botoșani, la câteva hârtii de a fi aprobată

Un nou tronson de drum național va fi modernizat în județul Botoșani.

Dacă în 2014 s-a finalizat recepția drumului Botoșani-Suceava, iar până la sfârșitul lui 2018 s-ar putea anunța câștigătorul licitației pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos, de 80 milioane euro, anul viitor va fi organizată licitația pentru modernizarea Botoșani-Ștefănești.

Valoarea acestui proiect de investiții este de 50 milioane euro și implementarea lui va dura cel puțin 24 de luni.

 

 

Loading…

Anunțul a fost făcut de senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, într-o emisiune la Somax TV.

”Un alt tronson de drum deosebit de important pentru județul nostru este Botoșani-Ștefănești, drumul care leagă municipiul de Vama Stânca. S-a dat avizul în Compania de Drumuri, iar săptămâna viitoare intră în Comisia Tehnico-Economică de la Ministerul Transporturilor, urmează interministerialul și Hotărârea de Guvern. Are o valoare care depășește 50 milioane euro să devină realitate în următoarea perioadă. O investiție de o asemenea amploare are un termen de cel puțin 24 luni. Pe informațiile pe care le am, pașii sunt urmați, avem toate șansele să intrăm la finanțare cu această investiție”, a declarat Doina Federovici.

Aceasta a precizat că în perioada 2017-2018 în județul Botoșani s-au turnat 136 kilometri de covor asfaltic nou pe sectoarele de drum național.

 

 

loading…