Stiri
Browsing: Administratie
Licitația de 60 milioane euro pentru tronsonul de 10 kilometri de variantă ocolitoare a municipiului Botoșani a atras oferte de…
Două noi covoare asfaltice au fost turnate pe drumurile județene din Botoșani. În cadrul programului de întreținere pe timp de…
De la orașul cu cele mai multe căruțe, la microbuze electrice, străzi asfaltate, centru de afaceri, gaz și, mai nou,…
Consiliul Județean Botoșani a solicitat Ministerului Sănătății emiterea „Avizului de oportunitate” pentru includerea în cadrul Programului Național de Investiții în…
Reabilitarea și modernizarea tronsonului de pe strada Cuza Vodă, cuprins între intersecția cu strada Marchian și acces Piața Revoluției se…
Ca urmare a comunicatului de presă emis de domnul Dan Șlincu (P.S.D.) referitor la reluarea Programului Start-Up Nation și a…
Social-democratul botoșănean Dan Șlincu, membru în Comisia pentru muncă din Camera Deputaților a anunțat că în luna septembrie se va…
COMUNICAT Aducem a cunoștința locuitorilor comunei Mihai Eminescu, părinți ai copiilor cu vârsta sub optsprezece ani, care intenționează să plece…
Pentru că plătim o taxă de 50 de bani pe fiecare ambalaj PET, sticlă sau doză de aluminiu și o…
Cu Școala 8 în pline lucrări de modernizare, Primăria scoate la licitație și lucrările pentru sala de sport care stă…
