Echipele Nova Apaserv S.A. intervin astăzi, 14 august 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă, ca urmare a unei avarii apărute pe conducta de aducțiune Botoșani-Flămânzi, din material AZBO, cu diametrul de 250 mm, situată pe Șoseaua Iașului, din municipiul Botoșani.
Pentru remedierea defecțiunii este necesară întreruperea furnizării apei potabile în Complexul Rezidențial Alfa Land, precum și în următoarele localități: Zăicești, Cristești, Buzeni, Bălușeni, Coșula, Draxini, Copălău, Cerbu, Cotu, Frumușica, inclusiv în orașul Flămânzi.
Durata estimată a întreruperii furnizării apei potabile este de 24 de ore, interval necesar pentru efectuarea lucrărilor de remediere a avariei. Reluarea furnizării apei se va realiza în funcție de evoluția și complexitatea lucrărilor din teren.
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.
Mulțumim pentru înțelegere!
Director General,
Alin Cătălin Cirimpei

