„Visam să trec Prutul”: deputatul Alexandrin Moiseev, despre dorul de România al celor născuți dincolo de granițe

Pe fondul valului de glume și ironii apărute în spațiul public legat de momentul emoțional trăit de Eugen Tomac la Antena 3, deputatul Alexandrin Moiseev a publicat un text personal, intitulat „Despre lacrimi, dor și România pe care am visat-o”, în care pornește de la acel episod pentru a vorbi despre o temă mult mai profundă: relația dintre identitate, origine și apartenența la România a celor născuți dincolo de actualele frontiere ale țării. Nu este politică, textul său nu este despre politică, este despre România, cea văzută de românii care nu au avut șansa să se nască în partea nerusificată a Prutului.

„Fiecare judecă după propria conștiință”

Moiseev nu se pronunță asupra autenticității lacrimilor lui Tomac. „Nu știu dacă acele lacrimi au fost un gest spontan, o emoție sinceră sau dacă au existat și calcule politice. Fiecare judecă după propria conștiință”, scrie deputatul, deplasând rapid discuția de la persoana publică spre o realitate pe care o consideră incontestabilă: „durerea, dorul și dragostea de țară ale românilor născuți dincolo de actualele granițe ale României sunt reale.”

România ca vis, nu ca dat de la naștere

Punctul central al textului este o distincție pe care Moiseev o consideră fundamentală și greu de înțeles pentru cei născuți în interiorul frontierelor actuale ale României: „Când te naști în România, apartenența la țară este un fapt firesc. Când te naști în Basarabia, în nordul Bucovinei, sudul Basarabiei sau în alte teritorii istorice, România devine mai întâi un vis.”

Pentru a ilustra această idee, deputatul invocă versurile lui Grigore Vieru, „Dacă unii visau să zboare în cosmos, eu visam să trec Prutul”, pe care le consideră definitorii pentru generația sa: „Noi am crescut cu povești despre România. Am învățat să o iubim înainte să o vedem. Am visat-o înainte să o cunoaștem.”

Doi adolescenți pe o bancă, în fața bisericii din sat

Moiseev relatează un episod biografic concret, din clasa a XII-a, alături de prietenul său Nicu: „stăteam pe băncile din fața bisericii satului și vorbeam despre viitor. Nu visam la mașini luxoase. Nu visam la vacanțe exotice. Nu visam la bani mulți. Visam să ajungem la studii în România.”

Povestea continuă în prezent: „Astăzi Nicu este un inginer respectat în Timișoara, cu o familie frumoasă. […] Visul nostru a devenit realitate.” Deputatul insistă asupra faptului că succesul a venit fără privilegii: „Am terminat facultăți. Ne-am construit cariere. Am reușit fără pile, fără relații și fără bani. Cu multă muncă, cu nopți nedormite și cu încăpățânarea de a nu renunța.”

Alegerea de a rămâne, în ciuda oportunităților din afară

Un aspect pe care Moiseev îl subliniază este alegerea conștientă de a construi o viață în România, în ciuda faptului că ambii ar fi putut emigra mai avantajos: „Atât eu, cât și Nicu am avut oportunitatea să plecăm în alte țări. Mai ales el, ca inginer, și-ar fi găsit ușor un loc oriunde în Europa. Dar am ales să rămânem aici. Pentru că pentru noi România nu a fost niciodată doar locul în care muncești. A fost locul la care am visat.”

Deputatul mai povestește că prima sa vacanță în afara țării a avut loc abia în 2023, la sora sa, în Paris — până atunci alegând constant să exploreze România: „Brașovul, Bucovina, Transfăgărășanul, Delta, mănăstirile, satele și orașele țării mele.”

Etichetele care rănesc

Partea cea mai tăioasă a textului vizează un fenomen pe care Moiseev îl consideră în creștere: reducerea identității la locul nașterii, indiferent de alegerile, suferința sau convingerile unei persoane.

„«Te-ai născut în Basarabia? Atunci ești rus.» Nu contează că ai luptat toată viața împotriva propagandei rusești. Nu contează că familia ta a suferit din cauza ocupației sovietice. Nu contează că numele ți-a fost rusificat împotriva voinței tale. Nu contează că ai ales România atunci când alții au ales comoditatea”, scrie deputatul, denunțând logica potrivit căreia „dacă nu te-ai născut între granițele actuale ale statului român, ești automat «străin».”

„Am venit pentru că este țara noastră”

Răspunsul lui Moiseev la aceste etichete este direct: „Noi nu am venit în România pentru că era mai bogată. Nu am venit pentru avantaje. Nu am venit pentru beneficii. Am venit pentru că este țara noastră.”

Textul se încheie cu o reflecție despre natura diferită, dar nu superioară, a acestui tip de patriotism: „Iar când ai visat o viață întreagă să ajungi acasă, iubești România într-un mod pe care puțini îl pot înțelege. Nu mai mult decât alții. Dar poate cu mai mult dor. Cu mai multă recunoștință. Cu mai multă emoție.”

Ultimele rânduri rezumă, în opinia deputatului, esența diferenței dintre cele două tipuri de relație cu țara: „există oameni care s-au născut în România. Și există oameni care au visat toată copilăria să ajungă în România. Iar între cele două experiențe este o diferență pe care numai cei care au privit ani la rând peste Prut o pot înțelege cu adevărat.”