Șantierele școlilor din Botoșani aduc costuri suplimentare: Primarul Cosmin Andrei vorbește despre lucrări neprevăzute și presiunea pe buget
Modernizarea școlilor și liceelor din municipiul Botoșani, finanțată prin PNRR și alte fonduri europene, vine cu provocări serioase pentru bugetul local. Primarul Cosmin Andrei a explicat că, pe lângă cofinanțarea obligatorie, au apărut lucrări neprevăzute care au generat costuri suplimentare de ordinul milioanelor de lei.
„Prioritatea este să ducem la bun sfârșit proiectele cu fonduri europene, acolo unde este posibil să avem nevoie de cofinanțare. În general, din cauza lucrărilor neprevăzute apar sume în plus”, a declarat edilul-șef.
Primarul a recunoscut disconfortul generat de relocarea temporară a elevilor în alte unități de învățământ.
„Știm că este un disconfort mare pentru părinți și copii, dar îi rog să aibă răbdare. Suntem atenți și preocupați să finalizăm aceste școli”, a transmis Cosmin Andrei.
Costuri suplimentare la Colegiul „Mihai Eminescu” și Liceul de Artă
Un exemplu concret este Colegiul Național „Mihai Eminescu”, unde, pe lângă sumele suplimentare deja alocate pentru reabilitarea clădirii, municipalitatea a fost nevoită să intervină din nou financiar.
„A intervenit încă o situație neprevăzută și a trebuit să alocăm încă un milion de lei, fără TVA, pentru tavanele false pe care trebuie să le punem în cele două corpuri, în toate sălile de clasă. Sunt bani în plus, bani cu care puteam să asfaltăm o stradă din municipiul Botoșani”, a explicat Cosmin Andrei.
O situație similară a apărut și la Liceul de Artă, unde în timpul lucrărilor s-a constatat afectarea rezistenței unui corp de clădire.
„Am fost nevoiți să facem expertiză și să alocăm încă un milion de lei pentru punerea în siguranță a clădirii, pentru a putea continua reabilitarea și pentru siguranța copiilor”, a precizat primarul.
În perioada următoare, urmează licitația pentru reabilitarea corpului principal (corpul A) al Colegiului Național „A.T. Laurian”. Edilul avertizează însă că nici aici nu pot fi excluse eventuale lucrări neprevăzute.
„Discutăm despre clădiri vechi, expertizate, cu lucrări descrise în proiect. Dar nu înseamnă că nu pot apărea situații noi. Când șantierul ajunge la 70% nu ne putem opri că nu avem bani”, a spus acesta.
În ceea ce privește Liceul Pedagogic, lucrările sunt într-un stadiu avansat, iar finalizarea este așteptată în 2026, termen-limită pentru contractele finanțate prin PNRR.
„Nu vreau să mai avansez termene pentru că am primit date de la constructori care ulterior nu au fost respectate. Ori că nu au primit banii la timp, ori au intervenit lucrări neprevăzute sau probleme de comunicare între proiectanți și executanți”, a explicat primarul.
Posibil credit pentru susținerea investițiilor
Pentru a asigura continuitatea proiectelor și pentru a nu pierde finanțările europene, administrația locală analizează inclusiv posibilitatea contractării unui credit.
„Trebuie o gestiune atentă a bugetului local pentru a completa sumele necesare proiectelor europene. Nu exclud varianta contractării unui credit”, a declarat Cosmin Andrei.
Investiții suplimentare în rețele electrice și infrastructură tehnică
Modernizarea școlilor presupune și adaptarea infrastructurii la noile cerințe energetice. În cadrul proiectelor PNRR au fost instalate stații de încărcare pentru mașini electrice, table interactive, aparate de aer condiționat și recuperatoare de căldură.
„Furnizorul de energie ne-a obligat să montăm transformatoare pentru întărirea rețelei electrice, deoarece consumul a crescut considerabil. Sunt investiții necesare pentru a susține noile dotări”, a mai precizat edilul.

