C O M U N I C A T
Judecătorii Tribunalului Botoșani, întruniți în Adunarea Generală, ieri, 26 august 2025, au
decis, cu majoritate de voturi, ca, începând cu data de 27 august 2025, să adopte forma de protest a
suspendării soluționării cauzelor, până la retragerea proiectului de lege privind reforma pensiilor de
serviciu ale magistraților.
Având în vedere că acțiunile agresive susținute și lipsite de fundament ale decidenților
politici, la care asistăm, probează o nevoie fără precedent a acestora de aservire, prin disoluție, a
puterii judecătorești, este necesar ca, în exercitarea prerogativelor constituționale de putere în stat,
să atragem atenția asupra riscului iminent de distrugere a statului de drept. Demersul nostru are ca
premisă respectul față de cetățeni și solidaritatea cu aceștia, pentru ca dreptul de acces la justiție să
nu devină o iluzie.
Suntem solidari cu nevoile și problemele oamenilor care își exercită dreptul de acces la
justiție, regretăm profund recurgerea la această formă de protest, însă este imperios necesar să
apelăm la toate instrumentele ce pot salvgarda statul de drept.
În condițiile măsurii de protest a suspendării activității de judecată, vor fi soluționate
exclusiv următoarele cauze:
În materiile non penale:
1. Suspendare în toate formele (cu excepția suspendării judecății);
2. Ordonanță președințială (în primă instanță, cu excepția arbitrajului);
3. Acțiune în suspendare/constatarea nelegalității grevei;
4. Adopţie (deschidere procedură, încredinţare pentru adopţie, prelungire încredinţare,
revocare încredinţare);
5. Plasament, plasament de urgenţă, plasament minor în procesul de divorţ, modificare
măsuri privind copilul, reintegrare minor;
6. Ordin de protecţie;
7. Cerere de deschidere a procedurii la cererea debitorului – Lg. 85/2014;
8. Concordat preventiv/acord de restructurare.
9. Incidente procedurale/cereri accesorii privind cauzele de la pct. 1 – 8.
În materie penală:
1. Cauze în care sunt inculpați sub imperiul măsurilor preventive;
2. Contestațiile la executare – doar cauzele care vizează durata privării de libertate;
3. Contestațiile privind liberarea condiționată;
4. Verificare măsuri preventive;
5. Cauzele de competența judecătorului de drepturi și libertăți.
Având în vedere forma de protest a suspendării activității de judecată, facem un apel la toți
participanții la procedurile judiciare să nu se prezinte la judecată decât în ipoteza cauzelor precitate.
Celelalte activități se desfășoară conform programului normal de lucru.
Comunicat de presă transmis de Tribunalul Botoșani

