Cum a făcut Marin Cărămidariu din Mari Resine un brand de top în domeniul rășinilor epoxidice
După 25 de ani petrecuți în Italia, unde a lucrat în domeniul rășinilor, decorativelor și hidroizolațiilor, Marin Cărămidaru a decis să se întoarcă acasă, în România, în satul Orășeni Deal de lângă Botoșani. Împreună cu soția sa, Ionela Brândușa, a fondat Mari Resine, o afacere de familie care a devenit un nume de referință în finisajele premium din România.
A devenit antreprenor în Roma, Italia, și abia apoi în România
Marin Cărămidaru are o poveste nebună începută în 1999, cu chin și trudă, când a făcut un drum de cinci săptămâni până în Italia, PE JOS, totul pentru a-și croi un viitor mai bun. Acolo a început să lucreze într-o fabrică de rășini, unde a acumulat experiență valoroasă. După ani de muncă și dedicare în domeniu, și-a deschis propria firmă în Roma, impunându-se prin calitate și seriozitate. Chiar și după întoarcerea în România, businessul din Italia continuă să funcționeze, administrat de fiul său și ginerele său, datorită colaborărilor stabile cu clienți fideli.
În România, soții Cărămidaru au început cu un showroom la intrarea în Orășeni Deal, iar succesul rapid al afacerii i-a determinat să deschidă un al doilea showroom în Suceava, vis-a-vis de Mopan. Extinderea nu s-a oprit aici: alături de ei s-au întors fiul lor, Marian, și soția acestuia, Aura, care contribuie activ la dezvoltarea Mari Resine.
Marian Cărămidaru, familiarizat cu domeniul de la o vârstă fragedă, a început să învețe meseria încă de la 14-15 ani, iar astăzi călătorește frecvent între România și Italia pentru a menține legătura cu partenerii din Roma. Proximitatea aeroportului din Salcea face ca această colaborare internațională să fie mai ușor de gestionat.
Instruirea viitorilor specialiști: Cursuri pentru profesioniști din întreaga țară
În showroomul Mari Resine din Suceava, compania organizează cursuri de perfecționare pentru specialiști din întreaga țară. Acestea acoperă diverse tehnici moderne, precum turnarea rășinilor epoxidice, aplicarea covorului de piatră cu rășină, stucco venetian, microciment și piatră spartă.
Evenimentul din această săptămână a atras participanți din orașe precum Galați, Iași, Maramureș, Suceava și Botoșani. „Anul trecut am avut foarte multe comenzi, dar și termene de așteptare mari. Prin aceste cursuri ne dorim să creăm o rețea de colaboratori profesioniști, astfel încât să putem răspunde mai rapid cererilor din diferite regiuni ale țării”, explică Marian Cărămidaru.
Produse de top pentru proiecte durabile
Mari Resine realizează finisaje premium în întreaga țară, de la covoare de rășini epoxidice în restaurante, parcări și terase, până la curți și trepte din piatră cu rășină. Aceste soluții sunt apreciate pentru rezistența lor superioară la îngheț, raze UV și uzură, oferind un aspect elegant și durabil. De asemenea, covoarele din rășină sunt ideale pentru terase, foișoare, zone de parcare și margini de piscină, deoarece nu permit acumularea apei, asigurând un mediu sigur și confortabil.
Prin perseverență, profesionalism și dorința de a aduce inovație în domeniul finisajelor, familia Cărămidaru a reușit să transforme Mari Resine într-un brand național de succes. De la un business local în Orășeni Deal, afacerea s-a extins rapid, atrăgând clienți și colaboratori din toată România.


