Electroalfa Internațional, compania familiei Gheorghe și Mioara Ciubotaru, și-a făcut o intrare de senzație la Bursa de Valori București.
Brandul construit la Botoșani în peste trei decenii de Ciubotaru beneficiază de o încredere uriașă în piață, iar asta s-a văzut în volumul suprasubscrierilor.
”Debut exploziv pentru IPO-ul Electroalfa: Investitorii de retail au subscris 16 milioane de acţiuni pentru doar 6,6 milioane disponibile, adică 142 milioane de lei, suprasubscriere de 243% încă din prima zi, semnal de apetit record pentru listări; optimism şi dinspre instituţionali, care decid preţul final. Prima zi a ofertei publice iniţiale prin care Electroalfa International a iniţiat demersul pentru listaree la Bursa de Valori Bucureşti s-a încheiat cu o cerere de peste două ori şi jumătate mai mare decât pachetul rezervat investitorilor de retail, într-un debut care depăşeşte ca intensitate cele mai recente listări antreprenoriale şi indică un apetit ridicat al micilor investitori pentru finanţarea companiilor locale”, scrie ZF.ro.
Dezvoltarea Electroafla s-a făcut într-un județ fără acces la drumuri rapide, uitat de investițiile guvernamentale strategice, depopulat, la granița României și a Uniunii Europene, dar încrederea pe care a dobândit-o în piață se pare că este uriașă.

