Investițiile din Suceava pot deveni motor de creștere și pentru Botoșani: drumul expres, aeroportul Salcea și noile conexiuni regionale
Investițiile majore anunțate de Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava, nu vizează doar dezvoltarea județului pe care îl conduce, ci au un impact economic direct și asupra județului Botoșani, prin infrastructură de transport, acces la piețe, turism și mobilitate regională.
Peste 500.000 de turiști ajung anual în Bucovina, iar Botoșani îi poate atrage și mai ușor prin aceste investiții ale CJ Suceava.
În centrul acestui pachet de investiții se află proiectul comun al Drumului Expres Suceava–Botoșani, modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” din Salcea, continuarea centurii municipiului Suceava și demararea variantei ocolitoare de la Gura Humorului.
Drumul Expres Suceava–Botoșani, proiect strategic pentru întreaga regiune
Potrivit declarațiilor lui Gheorghe Șoldan, Drumul Expres Suceava–Botoșani se află în prezent în faza de studiu de fezabilitate, fără a exista un blocaj instituțional la nivel central. Obstacolele identificate țin de contestații punctuale pe traseu, care trebuie soluționate în termenele legale.
Importanța proiectului este una majoră: drumul expres va conecta municipiul Botoșani printr-o arteră de mare viteză atât cu Aeroportul Salcea, cât și cu viitoarea Autostradă A7, integrând județul într-un coridor economic modern.
Din perspectivă economică, acest proiect este văzut drept motor de dezvoltare pentru ambele județe, reducând costurile de transport, crescând atractivitatea investițională și facilitând mobilitatea forței de muncă.
”Vor fi depășite toate impedimentele”, a declarat Gheorghe Șoldan.
Aeroportul Salcea se extinde: infrastructură-cheie și pentru Botoșani
Un alt proiect major prezentat de președintele CJ Suceava este modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” (Salcea). În prezent, se află în procedură de licitație construcția unui nou terminal de peste 10.000 de metri pătrați, de trei ori mai mare decât cel actual. ”Va ajuta economic și județul Botoșani”, a spus Șoldan.
Investiția include:
-
realizarea unei noi parcări,
-
dezvoltarea unui terminal cargo, aflat în stadiu de studiu de fezabilitate,
-
conectarea directă la rețeaua rutieră majoră, printr-un nod care va lega aeroportul de autostradă.
Pentru județul Botoșani, beneficiile sunt evidente: odată finalizat drumul expres, Aeroportul Salcea va fi la aproximativ 20 de kilometri de municipiul Botoșani, pe drum expres, devenind principala poartă aeriană pentru oameni de afaceri, turiști și transport de marfă.
Variantele de ocolire, legătura rapidă spre munte și vestul țării
În ceea ce privește varianta ocolitoare de la Gura Humorului, George Șoldan a precizat că proiectul este deja în procedură de licitație, cu un calendar clar: patru luni pentru proiectare, 20 de luni pentru execuție.
Totodată, se lucrează la continuarea centurii municipiului Suceava, pe segmentul care va conecta E85 (dinspre Fălticeni) cu Salcea, facilitând accesul spre Autostrada A7 și județul Botoșani.
Aceste investiții vor avea un impact direct asupra botoșănenilor:
-
acces mai rapid spre zona montană a Sucevei,
-
facilitarea legăturii spre Cluj și vămile cu Ungaria,
-
sprijin pentru botoșănenii care dețin pensiuni turistice în Bucovina,
-
creșterea fluxului de turiști din Bucovina spre Botoșani.
Botoșaniul, complementar Bucovinei: cultură, agrement și turism
În timp ce Bucovina rămâne un reper național prin mănăstirile sale și zona de munte, Botoșaniul completează oferta regională printr-o identitate culturală unică:
-
Mihai Eminescu,
-
George Enescu,
-
Nicolae Iorga,
-
Ștefan Luchian.
La acestea se adaugă:
-
cele mai multe iazuri de pescuit sportiv (inclusiv carpodrom) din regiune,
-
Parcul de agrement Cornișa, cel mai mare din Moldova, cu aquaparc, piscine interioare și exterioare, zonă spa, patinoar acoperit, terenuri sportive și râu artificial de rafting,
-
cel mai mare ansamblu medieval conservat din Moldova, Centrul Vechi al municipiului Botoșani, completat de numeroase conace boierești răspândite în județ.
Toate acestea devin mult mai accesibile odată cu modernizarea infrastructurii rutiere din Suceava.
Investiții cu termene și proceduri clare
Gheorghe Șoldan a subliniat că proiectele nu sunt la nivel de intenție sau discurs, ci se află deja în proceduri oficiale de licitație, cu obiectivul ca până la finalul anului 2025 să fie lansate toate investițiile majore.
În plus, Consiliul Județean Suceava are în pregătire 270 de kilometri de drum județean, aflați, de asemenea, în procedură de licitație, consolidând rețeaua regională de transport.

