Prima pagină » Care sunt cele 4 rase de câini ciobănești românești certificate?
Economic

Care sunt cele 4 rase de câini ciobănești românești certificate?

Câinii sunt o prezență obișnuită în comunitățile din România, existând milioane de astfel de animale de companie deținute atât în mediul urban, cât și în mediul rural. Conform celor mai recente date statistice, numărul de câini domestici în țara noastră este cel mai mare din Europa, în raport cu numărul de locuitori. În mod surprinzător, mai mulți români sunt proprietari de câini față de cetățeni ai unor țări mult mai dezvoltate de pe continent.

Se poate spune că, tradițional, câinii erau prezenți în gospodăriile din România cu scopul de a asigura paza și protecția. În lumea modernă, acest rol funcțional a devenit tot mai puțin relevant, mai ales că multe rase de câini nu pot fi folosite în acest fel. În plus, tot mai mulți oameni își tratează animalele de companie ca și cum ar fi parte din familie. Implicit, câinii sunt mult mai prietenoși și sociabili chiar și cu persoanele străine.

Patru rase de câini cu origini românești certificate

Deși există numeroase rase de câini pe placul românilor, iată că 4 se evidențiază prin prisma originii autohtone. Este vorba despre cele 4 rase omologate de câini ciobănești românești:

  1. Ciobănesc românesc mioritic – înălțime 65-75 cm și greutate 40-60 kg
  2. Ciobănesc românesc carpatin – înălțime 60-73 cm și greutate 35-50 kg
  3. Ciobănesc românesc de Bucovina – înălțime 65-78 cm și greutate 68-80 kg
  4. Ciobănesc românesc corb – înălțime 65-75 cm și greutate 50-60 kg

Așadar, este evident că toate aceste rase sunt de talie mare, cu o statură impunătoare.

Rasa Ciobănesc românesc mioritic

Acest câine se remarcă prin blana foarte deasă, dar moale, de lungime medie spre mare. Culoarea sa poate fi albă sau gri în totalitate, dar numeroase exemplare sunt albe cu pete negre sau gri. Cu o expresie calmă și inteligentă, acest câine este activ, echilibrat, prietenos cu oamenii din jurul său.

Rasa Ciobănesc românesc carpatin

Robust și impozant, ciobănescul carpatin are urechi în formă de „V” rotunjite puțin la vârf și orientate în jos. La fel ca ciobănescul mioritic, este activ, foarte inteligent, bine dispus. Se evidențiază prin caracterul calm, fiind foarte ascultător.

Rasa Ciobănesc românesc corb

De culoare neagră, eventual cu alb în zona pieptului, acest câine este puternic, masiv, având coadă stufoasă. Este voios, echilibrat, are un instinct de pază foarte bun. Nu asigură însă doar protecție stăpânilor săi, ci și afecțiune.

Rasa Ciobănesc românesc de Bucovina

După cum se poate observa din denumire, acest ciobănesc românesc s-a format în mod natural în zona Bucovinei. De talie mare, puternic, impunător în aspect, este ușor de dresat și foarte devotat. Nu necesită foarte multă îngrijire, deoarece blana nu i se încâlcește.

Câinii, protagoniști în lumea divertismentului

Nu doar expozițiile și concursurile de câini aduc acești buni prieteni ai omului în atenția publicului. Câinii sunt adesea actori în filme și seriale de succes. Lassie, o femelă fictivă Rough Collie prezentată într-o nuvelă din 1938 de Eric Knight, a inspirat producții care au încântat mai multe generații de public. Printre cele mai recente filme emoționante din această categorie se remarcă A Dog’s Purpose (2017), A Dog’s Journey (2019), Corgi, Cățeii reginei (2019) și Dog. Un câine de legendă (2022).

Câinii sunt adesea prezenți și în jocurile video, de exemplu în celebrul joc Minecraft. Uneori au parte însă de prim-plan, în titluri precum Stroke The Dog, Breezy Paws sau My Universe – Pet Clinic Cats & Dogs, toate disponibile inclusiv în PlayStation Store. Există și numeroase video sloturi în care câinii sunt în centrul atenției. The Dog House și The Dog House Megaways – ambele de la Pragmatic Play – sunt două din cele mai populare pacanele NetBet (L1160651W000195 ONJN, 18+, Joacă Responsabil) cu animale, apreciate pentru grafica excelentă și funcțiile speciale.

România încă are probleme la partea de câini comunitari, dar se fac eforturi semnificative pentru reducerea acestor populații. Legislația prevede ca orice câine de rasă comună să fie în mod obligatoriu sterilizat. De asemenea, câinii cu stăpâni trebuie microcipați și înregistrați în Registrul de evidență al câinilor cu stăpân. Autorități publice, organizații non-guvernamentale și voluntari care iubesc animalele se implică în fel de fel de proiecte în sprijinul câinilor comunitari. Câinii din țara noastră sunt adoptați adesea nu doar de către români, ci și de către cetățeni ai altor state, în cadrul unor programe internaționale.

Sursa foto: canva.com