Prima pagină » Primarul Andrei: ”La Teatru suntem la 80% cu lucrările. Sunt unii care mai vorbesc în CL ca și cum au aterizat acum Botoșani, nu au fost primari înainte”
Administrație Știri locale

Primarul Andrei: ”La Teatru suntem la 80% cu lucrările. Sunt unii care mai vorbesc în CL ca și cum au aterizat acum Botoșani, nu au fost primari înainte”

Primarul Cosmin Andrei întărește declarațiile potrivit cărora la Zilele Orașului în 2024 va fi inaugurat Teatrul ”Mihai Eminescu”.

Invitat la o emisiune la Tele M, primarul Andrei susține că stadiul lucrărilor de restaurare a Teatrului ”Mihai Eminescu” este de peste 80% în realitate, față de nivelul din noiembrie prezentat în Consiliul Local.

”Am cheltuit toți banii europeni pentru acest proiect. Am primit o ruină și iată, oferim botoșănenilor un teatru reabilitat la începutul lui 2024. Stadiul fizic este mai mare decât cel pe care l-am prezentat în Consiliul Local pentru că nu s-au decontat toate facturile, inclusiv pentru dotări, și avem valori foarte mari pentru această perioadă. Constructorul ne-a informat că suntem pe la 80%. Mai avem nevoie de o lună, două la începutul lui 2024 pentru a finaliza Teatrul. Am continuat și cu Grădina de vară și dotările pentru Teatrul ”Mihai Eminescu”. Avem mai multe oferte pentru scaune, analizăm firmele care au depus ofertele, cât și pentru toată tehnologia de la scenă, cortina și aparataj. Mi-aș dori la zilele orașului să facem o inaugurare a teatrului, iar pe 15 iunie, când comemorăm moartea lui Mihai Eminescu, să avem decernarea premiilor pentru că nu ne încadrăm cu timpul pentru 15 ianuarie”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

 Acesta a precizat că atacul politic al lui Cătălin Flutur în Consiliul Local cu privire la stadiul lucrărilor la Teatrul Eminescu și cu faptul că nu va fi finalizat nici până la sfârșitul lui 2024 este total nejustificat.

”Nu a fost prinsă în proiect această Grădina de vară. Sunt unii care mai vorbesc în Consiliul Local ca și cum au aterizat acum Botoșani, nu au fost primari înainte și au uitat ce moștenire mi-au lăsat. Nu că aș vrea să mă plâng, dar așa a fost proiectul, fără Grădina de vară. Am făcut proiectarea pentru acest edificiu, vom avea locuri în aer liber, spații pentru activități culturale. După ce recepționăm proiectul tehnic la sfârșitul anului, organizăm licitația pentru grădina de vară”, a mai spus Cosmin Andrei.