Prima pagină » Cel mai important eveniment pentru femeile din Botoșani, #THE EVENT: IN BETWEEN. Expoziții, workshop-uri și ateliere
Știri locale Visit Botoșani

Cel mai important eveniment pentru femeile din Botoșani, #THE EVENT: IN BETWEEN. Expoziții, workshop-uri și ateliere

În acest week-end va avea loc la Botoșani, supranumit și ”Târgul Doamnei”, cel mai important eveniment dedicat femeilor. La eleganta Casa Ventura, o clădire cu o istorie marcată de o femeie, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 14.00, un regal de expoziții, discuții, ateliere pentru publicul feminin.

Botoșănencele sunt creative, antreprenoare, protective și încep să fie și unite pentru binele comunității locale.

”#THE event vă propune o reverie seducătoare despre dimensiunea vastă și complexă a feminității. Femeile din poveștile create de #THEevent sunt mândre și demne, de o frumusețe supranaturală, cu purtări nobile, combative, capabile de pasiuni tumultoase, cu înclinații aristocrate. Vă invităm să descoperim împreună diferite ipostaze ale feminității, dezvăluind, asemenea zeițelor din mitologie, marea operă a desăvârșirii lăuntrice și exterioare. În fiecare femeie, negreșit, sălășluiesc daruri, bogății și puteri infinite: înțelepciune, blândețe, putere, autonomie, libertate, creativitate, capacitatea de a se conecta, de a impune limite sănătoase, inteligență, răbdare, autenticitate, fermitate, creativitate, bucurie, îngăduință, iubire”, se precizează în prezentarea evenimentului. .

#THE EVENT: IN BETWEEN cuprinde un program divers de discuții, expoziții, workshop-uri și ateliere deschise destinate publicului feminin. Programul complet al evenimentului va cuprinde muzică live, o serie de lansări și prezentări de produse, workshop-uri, expoziții (cu vânzare) ale unor designeri și creatori români și discuții în jurul impactului pe care arta și educația îl pot avea asupra comunităților. 

”Redefinim feminitatea. Redefinim frumusețea. Redefinim rafinamentul. Redefinim târgurile de Crăciun. Redefinim luxul. Redefinim darurile. Redefinim bucuria și pasiunea traiului într-un cochet oraș de provincie – BOTOȘANI. Noi, echipa #THE event, credem în conexiunile dintre oameni și vă așteptăm sâmbătă, 16 decembrie, începând cu ora 14.00, la Casa Ventura, la #THEevent IN BETWEEN, să fiți parte din experiența fascinantă a unei ediții de sărbătoare”, se mai menționează în prezentare.

Participarea la evenimentul IN BETWEEN este condiționată de prezentarea la intrare a  invitației care asigură accesul  pentru o singură persoană.

Pentru bilete și detalii vă rugăm să contactați Agenția de publicitate Scripglow Concepts.

Atestată la 1872, Casa Ventura a fost construită între anii 1845-1850 în stil neoclasic, cu decoraţiuni arhitectonice interioare baroce de valoare ce îşi păstrează încă formele originale (scări, confecţii metalice, vitralii) de Grigore Ventura (scriitor şi compozitor român), tatăl artistei Maria Ventura.

Botoșani era supranumit ”Orașul domnițelor” sau ”Târgul Doamnei” deoarece soțiile domnitorilor Moldovei avea în apanaj acest oraș, fiind iubit de acestea.