Prima pagină » VIDEO Licitație pentru scoaterea ”chestiilor” hidoase ornamentale de pe Pietonalul Unirii
Administrație Știri locale

VIDEO Licitație pentru scoaterea ”chestiilor” hidoase ornamentale de pe Pietonalul Unirii

Primăria municipiului Botoșani organizează pe 2 noiembrie o licitație cu o valoare de 9,6 milioane lei fără TVA pentru amenajarea unor trasee de piste pentru biciclete, pentru construirea unui pasaj subteran și pentru scoaterea ”chestiilor” ornamentale de pe Pietonalul Unirii.

Primarul Cosmin Andrei a anunțat încă de anul trecut că intenționează să scoată acele construcții din beton pate cu diferite tipuri de piatră pentru a face spațios Pietonalul Unirii.

Acum a venit această oportunitate prin PNRR de a amenaja pistele pentru biciclete, iar un traseu traversează de la un capăt la altul și Pietonalul Unirii. Pentru a nu fi probleme de spațiu pentru pietoni prin amenajarea acestor piste, care vor pleca de la Primărie și vor ajunge la aquaparcul Cornișa, Primăria va scoate elementele decorative de pe Unirii, mai puțin fântâna arteziană din fața Muzeului Județean de Istorie.

Între versantul Pacea, care este în plină amenajare și va conține skateparc, tiroliană și terenuri de sport, și aquaparcul Cornișa va fi construit un pasaj subteran de legătură atât pietonal, cât și cu bicicletele.

Pistele de biciclete vor avea următoarele trasee:

– traseul 1: Parc Primărie – Pietonalul Unirii – Parc Mihai Eminescu – Str.Vârnav – Aleea Scipione Bădescu – Str.Primăverii – Str.Octav Onicescu – Str.Pacea – Str.Sucevei – Parc Cornișa;

– traseul 2: B-dul Mihai Eminescu (de la intersecție cu Șoseaua Iașului) – Str.Sucevei;

– traseul 3: B-dul George Enescu (de la intersecția cu B-dul Mihai Eminescu) – Str.Pacea (până la intersecția cu str.Octav Onicescu).

Termenul de executie: 22 luni din care 2 luni etapa de proiectare si 20 luni etapa de executie lucrari, dar nu mai tarziu de 31.10.2025, incepand cu data de incepere inscrisa pe ordinul de incepere aferent fiecarei etape.