Prima pagină » VIDEO-FOTO Ministrul Daea a venit la Botoșani cu ”Caravana cunoașterii” în agricultură
Agricultură

VIDEO-FOTO Ministrul Daea a venit la Botoșani cu ”Caravana cunoașterii” în agricultură



Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit la Botoșani cu ”Caravana cunoașterii. Planul Național Strategic 2023-2027”. Daea a fost însoțit de senatorul Lucian Trufin, adjunctul Comisiei pentru Agricultură din Senatul României, dar și de președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici.

Întâlnirea cu fermierii din Botoșani, dar și din Suceava, a fost făcută și în prezența prefectului Sorin Cornilă, dar și a deputaților Alexandra Huțu și Dan Șlincu, a directorilor din instituțiile cu profil agricol din județul Botoșani.

Înainte de a le spune fermierilor care sunt sursele de finanțare din fonduri europene la care ei pot spera în viitor, ministrul Daea a vizitat standurile producătorilor locali Vlăsie Company, Stejarul, Crama Jitar și Cozonacul Domnesc.

Fermieri și primari din Botoșani, edili atât de la PSD, cât și de la PNL, dar și Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare Popăuți, au fost prezenți la întâlnirea cu ministrul Petre Daea.