Prima pagină » VIDEO Tîrzioru mai doboară un record. În ianuarie au început lucrările la primul bloc cu lift din Săveni și în august va fi finalizat
Administrație Știri locale

VIDEO Tîrzioru mai doboară un record. În ianuarie au început lucrările la primul bloc cu lift din Săveni și în august va fi finalizat



Ritmul cu care lucrează unele firme în județul Botoșani este absolut uluitor și arată că se poate și la noi. 

În orașul Săveni în luna ianuarie 2022 au început lucrările la primul bloc în care va fi lift din această urbe, iar primarul Relu Tîrzioru anunță că în luna august va fi finalizat.

Deși a fost iarnă în ianuarie și februarie, iar în martie au fost destule zile geroase, compania care efectuează lucrările a reușit performanța să ajungă cu structura de rezistență la etajul trei.



Ieri se turna betoane la stâlpii de rezistență de la nivelul trei, urmând ca imediat după sărbătorile pascale să fie turnată și placa dintre etajele trei și patru.

”Suntem la blocul tip ANL și cred că în luna august cel târziu va fi finalizat Este destinat tinerilor până în 35 ani, finanțat prin ANL, și este ca o completare a ceea ce vrem să facem în acest an . Avem 71 unități locative în construcție, cinci case cu etaj pentru familiile numeroase, acest bloc cu 24 de apartamente pentru familii tinere, două blocuri cu 24 de apartamente cu locuințe sociale, unul cu un grad de execuție de 90%, și un bloc prin fonduri europene la care am dat ordinul de începere”, a declarat primarul Relu Tîrzioru.

Compania care construiește blocul cu lift din Săveni este Gafco, cea care a construit și bazinul de înot din Dorohoi și a finalizat lucrarea cu un an înainte de termen, dar și multe dintre blocurile ANL din municipiul Dorohoi.