Prima pagină » Elsaco se transformă în gigant! Iftime: ”Anul acesta avem contractate de peste 150 milioane euro”. Anul trecut a avut un rulaj de 80 milioane euro
Economic Știri locale

Elsaco se transformă în gigant! Iftime: ”Anul acesta avem contractate de peste 150 milioane euro”. Anul trecut a avut un rulaj de 80 milioane euro




Grupul de firme Elsaco a început anul 2022 cu o performanță uluitoare. În primele două luni din an companiile Elsaco au încheiat contracte aproape duble față de întreaga cifră de afacere cumulată în 2021.

Omul de afaceri Valeriu Iftime, președintele Consiliului de Administrație al Grupului Elsaco, a declarat că sunt licitații pe care ar putea să le câștige dar nu participă pentru că nu are suficiente echipe pentru a lucra.

Modernizarea sistemelor de termoficare a orașelor, înființarea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă și eficiența energetică sunt cele trei mari linii care reprezintă motoarele grupului Elsaco.




“Grupul nostru are la ora actuală contractat dublu cifrei de afaceri de anul trecut. Anul trecut am avut o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro iar pentru anul acesta avem contracte de peste 150 de milioane de euro. Eu am cele mai mari contracte pe rețele de termoficare și centrale. Cea mai mare centrală câștigată de noi este la Oradea, pe apă geotermală, sunt 20 de milioane de euro”, a declarat Valeriu Iftime în emisiunea Dosarul Zilei la Tele M.