Prima pagină » 12,7 milioane de euro prin PNRR pentru 7 km de centură ocolitoare a orașului Flămânzi
Administrație Știri locale

12,7 milioane de euro prin PNRR pentru 7 km de centură ocolitoare a orașului Flămânzi




 

Primul oraș din județul Botoșani care va avea variantă ocolitoare este Flămânzi, cel mai sudic oraș din județ, iar lucrările vor fi finanțate prin PNRR.

Nu mai puțin de 12,7 milioane euro va primi Flămânzi prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru 7 km de drum ocolitor cu o bandă pe sens. 

Primarul Dan Oloeriu a declarat că parteneriatul dintre CL Flămânzi și CNAIR a fost aprobat prin Hotărâre de Consiliu Local.

 


”În urmă cu mai mulți ani am făcut o solicitare la Ministerul Transporturilor pentru o centură a localității noastre, iar acum prin PNRR vom primi finanțare pentru acest proiect, în Master Planul pentru Transport prin PNRR fiind doar proiectul nostru, drumul expres Botoșani-Suceava și centura municipiului Botoșani. Acum așteptăm ca parteneriatul cu CNAIR să fie validat și de autoritățile centrale și urmează să primim finanțare prin fonduri europene din programul 2017-2020 pentru a face studiile necesare, exproprierile și să aducem documentația la zi astfel încât în 2023-2024 să facem și licitație pentru execuție și lucrările să fie finalizate până în 2026”, a declarat primarul Dan Oloeriu.

 

Acesta a precizat că traseul viitoarei variante ocolitoare a orașului Flămânzi va fi de la intrarea dinspre Frumușica și va ajunge la ieșirea spre Botoșani, în partea de jos a pădurii.