Prima pagină » O nouă stea! E în clasa a X-a și a câștigat concursul organizat de o universitate impresionând juriul. ”Fericirea de a mã simți precum un câştigãtor de Champions League” FOTO
Știri locale

O nouă stea! E în clasa a X-a și a câștigat concursul organizat de o universitate impresionând juriul. ”Fericirea de a mã simți precum un câştigãtor de Champions League” FOTO





Fiul unui celebru artist internațional a câștigat Concursul interjudețean și regional Omagiu Ștefan Luchian, ediția a XV-a, din prima zi a lunii februarie, printre organizatori fiind Universitatea Națională de Arte ”George Enescu”.

 

Deși este doar în clasa a X-a, Codrin Emanuelle Manea, de la Liceul de Arte Botoșani  a impresionat juriul la secțiunea Arhitectură prin schițele sale amănunțite din unghiuri rarisime ale Turnului Eiffel, Teatrului Mihai Eminescu sau Casei Silion.

Tânărul artist și-a exprimat valul de emoții într-un stil aparte, pe Facebook, arătând inocența vârstei și maturitatea artistică.

 

 

”Emoțiile îmi explodau inima la punctul în care se anunțau premiile!

Iar bucuria de a-mi auzi numele pe prima treaptã a podiumului au dat copilului din mine fericirea de a mã simți precum un câştigãtor de Champions League, iar acelui copil, cel deja matur din mine, satisfacția deplinã a aprecierii talentului şi muncii depuse, motivația de a merge mai departe în noi concursuri şi provocãri, noi proiecte!

Astăzi am avut sentimentul că, urcând o treaptă spre mai mult şi mai bine, am mai abandonat o mică bucățică a acelui copil de care vă spuneam, de cel ce eram odată, păşind acum cu o mai multă maturitate şi responsabilitate în viitor!”, a postat Codrin Emanuelle Manea.

 SURSA FOTO: Contul de Facebook Cordin Emanuelle MANEA