Prima pagină » USR: Primăria Botoșani sfidează legea și cetățenii
Administrație Știri locale

USR: Primăria Botoșani sfidează legea și cetățenii



 


Lipsa de respect pentru lege, pentru problemele botoșănenilor și pentru consilierii aleși de aceștia este principala acuză care i se aduce primarului municipiului Botoșani și administrației pe care o conduce.

USR Botoșani își exprimă revolta față de atitudinea sfidătoare și ilegală a primarului în ceea ce privește corectitudinea funcționării Consiliului Local și aparatului de specialitate.

Proiecte ce zac în sertare luni de zile, deși propun soluții la probleme ale societății botoșănene, interpelări lăsate fără răspuns, solicitări uitate chiar de către cei ce trebuie să păzească respectarea cadrului legal reliefează perfect atitudinea actualei administrații locale.

 


Mai exact, de opt luni de zile stă într-un sertar un proiect de hotărâre propus de USR pentru colectarea selectivă a deșeurilor în școli, la nivel de clasă. În loc să susțină măsurile propuse pentru creșterea gradului de colectare selectivă, PSD a preferat să mărească taxa de salubrizare. De mai bine de trei luni de zile consilierii USR au solicitat aparatului de specialitate să facă adresă către societățile din subordinea municipalității pentru respectarea hotărârii de CL referitoare la transparentizarea cheltuielilor. Nici în acest moment niciuna dintre cele patru societăți nu respectă această hotărâre, informațiile fiind nepublicate.

Mai mult, informațiile publicate de către celelalte instituții din subordinea municipalității sunt incomplete. Încă de la începutul lunii decembrie a fost făcută o adresă privind preînscrierea autorității locale la o linie de finanțare deschisă de Comisia Europeană, fără nici un răspuns. La fel a rămas și solicitarea făcută poliției locale pentru verificarea situației terenului ocupat ilegal și a construcțiilor ce par să fie fără autorizație într-o afacere ce poartă parafa Western Management. Interpelări și solicitări s-au făcut și privind legalitatea convocărilor Consiliului de Administrație al faimoasei sinecuri Zona Metropolitană, din nou fără răspuns. Necesitatea mutării trecerilor de pietoni prea apropiate de intersecțiile cu sensuri giratorii, prelungirea programului de lucru la Taxe și impozite în lunile ianuarie și februarie, precum și alte interpelări și solicitări, cărora, conform cadrului legal, ar fi trebuit să li se dea un răspuns în maxim 10 zile, au fost ignorate.

Consilierii locali USR i-au transmis și prin viu grai aceste nemulțumiri primarului PSD de Botoșani, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local, prin vocea consilierului Raluca Curelariu, însă edilul șef a preferat să tacă, președintele de ședință făcând cu de la sine voință promisiunea că primarul va răspunde în scris problemei ridicate de consilier.

”Aveți obligația legală de a ne și răspunde. Mă văd din nou nevoită să fac apel la respectarea legii. Fac din nou apel către cei care sunt obligați să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu. Am rugămintea la aparatul de specialitate și la domnul primar, pentru că dumnealui conduce executivul, să-și ia foarte în serios obligațiile legale pentru că nu vom accepta să nu ni să răspundă la solicitări. Vom recurge la toate căile legale necesare”, a explicat consilierul Raluca Curelariu.

USR Botoșani amintește că dreptul la informare al aleșilor locali nu poate fi îngrădit, la fel cum nu poate fi îngrădit nici dreptul de a iniția proiecte de hotărâre. Limitarea acestor drepturi este ilegală și nu în ultimul rând, reprezintă o lipsă de respect pentru votul botoșănenilor.

USR Botoșani va recurge la toate pârghiile legale pentru a determina administrația PSD să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. 

USR Botoșani