Prima pagină » PSD pune director la Eltrans un fost polițist anti-mafia adus de la USR. Acesta îl înlocuiește pe Victor Ivănescu de la PNL
Administrație Știri locale

PSD pune director la Eltrans un fost polițist anti-mafia adus de la USR. Acesta îl înlocuiește pe Victor Ivănescu de la PNL





Schimbare de management la vârful companiei Eltrans.

După ani buni în care conducerea companiai de transport a Consiliului Local a fost condusă de liberalul Victor Ivănescu, un tânăr social-democrat va prelua funcția de director interimar.

Este vorba despre Andrei Turcoman, cel care a trecut în campania electorală de la USR la PSD pentru a face parte din echipa actualului primar Cosmin Andrei.

 


Turcoman a fost polițist anti-mafia și apoi antreprenor și va conduce Eltrans între 4 și 6 luni. 

Problemele pe care le traversează Eltrans SA sunt uriașe, de la lipsa unui Consiliu de Administrație ca urmare a războiului politic între PSD și PNL, la incertitudinea derulării proiectului de investiții de 40 milioane euro din fonduri europene pentru modernizarea liniilor de tramvai pentru că primarul Cosmin Andrei nu are curajul să înceapă investiția.