Românul plecat la muncă în străinătate este o mare pierdere pentru țară și resimțim acest lucru în fiecare zi!
Deficitul forței de muncă din România s-a acutizat în ultima perioadă, din cauza salariilor prost plătite, versus volumul crescut de muncă solicitat de majoritatea angajatorilor români.
Din păcate, în țara noastră avem înregistrată o lipsă masivă de muncitori calificați, lucrători în mediul industrial, în producție, muncitori necalificaţi, lucrători comerciali, constructori, şoferi dar și de specialiști cu studii superioare.
Situația dezamăgitoare în care ne aflăm, în sensul că am ajuns să spunem că meseriașii din România sunt o raritate, este și din cauza lipsei de școli profesionale, care au fost desființate în anul 2009, la decizia ministrul Educației de atunci.
Principalul motiv pentru care românii ar vrea să-și schimbe locul de muncă, iar cei mai mulți dintre ei preferă să fie unul peste hotare, este salariul mult prea mic pentru nivelul de trai din România. De aceea, consider că este imperios necesar mărirea salariului minim care s-ar putea realiza prin scăderea impozitării acestuia cu 10% sau chiar 15% către stat, iar acest procent să se regăsească bineînțeles în creșterea salariului minim și implicit în îmbunătățirea nivelului de trai al cetățenilor.
De asemenea, conform unui studiu, România are cel mai ridicat cost fiscal pentru angajat (40,85%*) din cele 26 de țări analizate, semnificativ mai mare decât cota efectivă de impozitare din alte țări din Europa Centrală și de Est: 17,86% (Slovacia), 22,40% (Bulgaria), 29,29% (Polonia) și 33,5% (Ungaria).
Așadar, țările cu un nivel al salariului minim scăzut au costuri fiscale mai mari pentru angajați. În timp ce Irlanda, țara cu cel mai înalt nivel al salariului minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 24,07% pentru angajat, România, țara cu cel de-al doilea cel mai mic salariu minim net din UE/SEE/Elveția, are o cotă efectivă de impozitare de 40,85.
Ne-au plecat specialiștii din toate domeniile de activitate pentru a munci în străinătate pe salarii corecte și mulțumitoare pentru un trai decent, iar noi resimțim acest lucru atunci când avem nevoie de serviciile unui astfel de om, întrucât cei care mai muncesc încă, în România, sunt foarte puțini și ajungem în cele din urmă, să apelăm la pseudo-specialiști care au în comun cu meseriașii doar tarifele practicate. Acest lucru îl aud frecvent în rândul antreprenorilor nemulțumiți de calitatea serviciilor oferite de angajați care sunt din ce în ce mai nepricepuți în domeniul instalațiilor dar și al construcțiilor.
Avem atâtea situații care au nevoie urgentă de o redresare din partea Guvernului, dar nu vine nimeni cu vreo soluție salvatoare, care să stopeze măcar acest fenomen, în care românii pleacă la muncă în străinătate.
În antiteză cu cei care știu că „meseria este brățară de aur” sunt românii care preferă să nu muncească, decât să facă asta pe salariul minim pe economie. Deși numărul de locuri de muncă este în creștere, datele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă arată o lipsă continuă a forței de muncă. Unii români se mulțumesc cu ajutorul social, alții preferă să fie ajutați de părinți sau efectiv să stea cu mâna întinsă, decât să câștige salariul minim pe economie.
Motivația acestora este nivelul salariilor, beneficiile modeste, volumul de muncă şi, uneori, chiar și distanța până la locul de muncă îi determină să ia decizia de a nu se angaja, dar consider că ministrul Muncii trebuie să vină cu măsuri și soluții rapide pentru a corecta aceste situații.
Din păcate, acești cetățeni care efectiv nu le place munca sunt creațiile deciziilor politice ale conducătorilor țării noastre, care au făcut ca o mare parte dintre români să stea cu mâna întinsă la mila statului, iar ajutoarele sociale , care sunt din ce în ce mai numeroase, au transformat oamenii în leneși chiar și în mediul rural, acolo unde știm că se muncea din greu, oriunde era nevoie de o mână de lucru.
Acum, cu greu mai găsești în satele românești un om care care să te ajute la treburile gospodărești, bineînțeles contracost. În schimb, îi găsești pe majoritatea la cârciumele din sat, pentru că trebuie să fie cheltuit undeva și cuantumul ajutorului social primit de la stat.
În cele din urmă, importul de personal rămâne singura soluție viabilă pentru deficitul din acele sectoare care se confruntă cu lipsa forței de munca. Vom fi nevoiți să importăm angajați din țări precum Filipine, Thailanda, Nepal sau Vietnam, mai ales că pentru muncitorii din aceste țări, salariul minim pe care-l primesc în România e semnificativ mai mare decât ar câştiga în ţara de origine.
Dar, în zadar ne dorim să meargă lucrurile în România pe un făgaș normal, atât timp cât statul român rămâne blocat în cele 30 de permise de muncă acordate pentru străini, deși se știe că singura soluție ar fi importul masiv de forță de muncă.
Comunicat de presă- Cătălin Silegeanu
