Prima pagină » Pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos au fost făcute deja plăți în avans de 10%, adică 31 milioane lei. În ianuarie au apărut și primele probleme
Administrație Știri locale

Pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos au fost făcute deja plăți în avans de 10%, adică 31 milioane lei. În ianuarie au apărut și primele probleme




Asocierea de firme care a câștigat licitația pentru modernizarea drumului european Botoșani-Târgu Frumos a solicitat în avans și a primit 10,10% din valoarea totală a lucrărilor la lucrarea pe care ar trebui să o înceapă în primăvara lui 2021. 

Suma solicitată ca avans, 32,1 milioane lei, a fost primită în două tranșe în ultimele luni din 2020 de către Asocierea SC AQUA PARK SRL + SC MAVGO HOLDING SRL + VAHOSTAV SK a.s. + TRAMECO SA (SC AQUA PARK SRL – lider). 

Lucrările de proiectare a drumului au început la jumătatea lunii iulie 2020. 

Situația la începutul lunii ianuarie 2020 prezenta și problemele cu care se confruntă deja acest proiect, asocierea de firme care a câștigat licitația fiind deja în întârziere față de termenele estimate:



 

”In vederea obtinereii unor avize favorabile (gospodarirea apelor, mediu), si datorita expirarii perioadei de valabilitate, s-au revizuit Expertiza Tehnica consolidari (expert tehnic ing. Burilescu Teodor), precum si Expertiza Tehnica drum (expert tehnic ing. Dumitru Petre), din cauza decesului expertului tehnic care a elaborat la faza SF, PT drum.

Obtinerea unor avize este intarziata, prin urmare si Proiectul pentru Autorizarea Constructiei lucrarilor este in intarziere.

Antreprenorul a solicitat avans in procent de 10,10% din valoarea contractului cu/fara TVA, respectiv 27.000.000,00 lei/32.130.000,00 lei, si i s-a acordat (conform factura nr. 4922/12.10.2020 – nota de debitare 429/26.11.2020). 

Alocatia bugetara aprobata pentru anul 2020 a fost in valoare de 32.130.000,00 lei cu TVA, conform Bugetul Ministerului Transporturilor Infrastructurii si Comunicatiilor capitolul 84.01 “Transporturi”, T58 “Proiecte cu finantare din fonduri externe nerambrursabile aferente cadrului financiar 2014-2020”, articolul 58.01 – “Programe din FEDR”. Solicitarea de fonduri pentru anul 2021 este de 119 mil lei.

Antreprenorul nu a indeplinit indicatorii 2 de referinta , respectiv predarea PAC- lui in data de 21.10.2020.

Pentru solutionarea pe cale amiabila a disputei privind indeplinirea Punctului de referinta  2,  in data de 14.01.2021 a avut loc intalnirea la sediul Beneficiarului cu Antreprenorul si Supervizorul.

In urma acestei intalniris-a stabilit ca antreprenorul sa transmita pana la data de 22.01.2021 documentatia pentru PAC, urmand ca aceasta sa fie prezentata in cadrul CTE DRDP Iasi, ulterior si in CTE CNAIR S.A., astfel ca pana la data de 10.02.2021 sa fie transmisa la Ministerul Transporturilor documentatia pentru obtinerea Autorizatie de Constructie.”

Deputatul Costel Șoptică, președintele PNL Botoșani, a declarat că autorizația de construcție va fi obținută până la sfârșitul lunii martie 2021 și că imediat ce timpul va permite vor începe și lucrările.