Prima pagină » Consilierii locali USR – apel către primarul Cosmin Andrei: să descurajeze orice practici ce nu sunt conforme regulamentelor și prevederilor legale în vigoare.
Administrație Știri locale

Consilierii locali USR – apel către primarul Cosmin Andrei: să descurajeze orice practici ce nu sunt conforme regulamentelor și prevederilor legale în vigoare.





Comunicat de presă: Luni, 23.11.2020, a avut loc o ședință extraordinară a Consiliului Local Botoșani. Pe ordinea de zi au fost două proiecte, ambele necesitând avizul obligatoriu al comisiilor de specialitate 1,4 și 5.

Președintele comisiei 1 a anunțat în ședință că membrii comisiei s-au întrunit și au dat aviz favorabil celor doua proiecte. Supriza însă a fost că deși este singurul membru cu pregătire economică din această comisie, Raluca Curelariu (consilier local USR) nu a fost convocată la lucrările comisiei.

Conform legii, este obligatorie convocarea tuturor membrilor comisiei. Consilierul local USR Raluca Curelariu este membru al comisiei 1 – Studii, prognoză economico – socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Botoşani.

Aceasta și-a manifestat suprinderea față de aceste practici și a solicitat să fie consemnat în procesul verbal faptul că nu a fost convocată la lucrările comisiei. În plus, Raluca Curelariu a anunțat că își rezervă dreptul de a întreprinde toate demersurile legale pentru a preveni astfel de situații.

USR face apel la primarul Cosmin Andrei să descurajeze orice practici ce nu sunt conforme regulamentelor și prevederilor legale în vigoare.

USR Botoșani