Prima pagină » Cătălin Flutur: Parcare supraetajată cu sute de locuri în vecinătatea Stadionului și a Sălii Polivalente
Administrație Știri locale

Cătălin Flutur: Parcare supraetajată cu sute de locuri în vecinătatea Stadionului și a Sălii Polivalente



 

 

 

 

Comunicat de presă: 

FACEM CE TREBUIE! Parcare supraetajată lângă stadion

O parcare supraetajată va fi realizată pe B-dul Mihai Eminescu, în vecinătatea Stadionul Municipal și a Sălii Polivalente Elisabeta Lipă.

”Am propus această investiție Consiliului Municipal, care a aprobat-o cu votul majorității consilierilor. Consider că este un obiectiv important pentru orașul nostru, urmând să deservească spectatorii care vor alege să se deplaseze cu mașinile personale pentru a asista la spectacole sportive sau de altă natură care vor avea loc pe stadion sau în sala polivalentă. De asemenea, parcarea va fi folosită și de persoanele ce locuiesc în zona stadionului.

În același timp, o astfel de construcție, capabilă să ofere sute de locuri de parcare reprezintă o condiție obligatorie pentru ca Stadionul Municipal să poată fi omologat de forurile europene pentru a găzdui meciuri de fotbal din fazele superioare ale competițiilor internaționale.

 

 



 

 

Reușitele din ultimii ani ale FC Botoșani, ca și perspectiva modernizării Stadionului Municipal ne obligă să luăm măsuri în vederea omologării arenei botoșănene pentru disputarea partidelor oficiale din cupele europene.

Profit de acest prilej pentru a ura băieților noștri de la FC Botoșani mult succes în acest final de sezon, la debutul în competiție după pauza de trei luni pricinuită de pandemie! Chiar și de la distanță, fără a putea veni la stadion, suntem alături de voi și sperăm să vă putem vedea din nou în Europa League!”

 

Primarul Cătălin Mugurel Flutur