Prima pagină » În 4 zile, 7925 de clienți la Aquapark Cornișa și încasări de 285.812 lei. Flutur: ”Este mult peste așteptări”
Economic

În 4 zile, 7925 de clienți la Aquapark Cornișa și încasări de 285.812 lei. Flutur: ”Este mult peste așteptări”

Aproape 8000 de persoane au plătit să se distreze la Aquapark&sports Cornișa Botoșani, cel mai mare parc de distracții din zona Moldovei și din tot Nordul Țării.

Primul week-end canicular și prelungit datorită Rusaliilor a arătat cât de mult a fost așteptată deschiderea aquaparkului Cornișa.

Potrivit reprezentanților Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement, prin care Primăria Botoșani administrează aquaparkului, în perioada 14-17 iunie la Cornișa au fost 7925 de clienți care au plătit 285.812 lei pentru a se bucura de bazinele exterioare și interioare și de aquapark.

 

 



 

Parcările de la Aquapark&sports Cornișa au fost pline de mașini din Iași, Suceava și Neamț, dar și din Republica Moldova.

 

Primarul Cătălin Flutur a declarat că numărul de clienți și sumele încasate depășesc estimările autorităților.

”Este mult peste așteptările noastre. Asta înseamnă că botoșănenii erau doriți, și nu numai, toți cei care au venit. Este o chestie unică, măcar în zona noastră, și încercăm să facem totul să fie perfect, dacă avem posibilitatea prin Consiliul Local. Ideea de bază este că atunci când am gândit acest lucru, o chestie de strategie, de prognoză, s-ar părea că am gândit bine și foarte bine”, a declarat primarul Cătălin Flutur.

 

 



 

#aquaparkCornișa #aquaparkBotoșani #aquaparkMoldova #aquaparkBucovina #aquapark&sports #primarulCătălinFlutur #distracțielapiscină #investițiiBotoșani #PrimăriaBotoșani