Prima pagină » Vicepreședinte PSD Doina Federovici: „Am votat în Senat și voi vota la referendum pentru familia rezultată din căsătoria între un bărbat și o femeie” 
Politică

Vicepreședinte PSD Doina Federovici: „Am votat în Senat și voi vota la referendum pentru familia rezultată din căsătoria între un bărbat și o femeie” 

senator Doina Federovici, președintele PSD Botoșani
senator Doina Federovici, președintele PSD Botoșani

Vicepreședintele PSD Doina Federovici a anunțat astăzi după adoptarea în Senat a inițiativei cetățenești de revizuire a Constituției pentru modificarea definiției căsătoriei că alături de colegii social-democrați a votat pentru căsnicia dintre un bărbat și o femeie. 

Am votat în Senat și voi vota la referendum pentru familia rezultată din căsătoria între un bărbat și o femeie. În opinia mea, doar în acest fel se poate asigura formarea familiei și perpetuarea societății și culturii noastre. Familia este nucleul de bază prin care un bărbat și o femeie pot să dea naștere, să educe și să pregătească pentru viață un copil. În absența acestei legături nu putem să vorbim de o societate sănătoasă care să pună pe primul loc creșterea natalității și dezvoltarea normală a fiecărui cetățean”, a declarat Doina Federovici.

 

 

 

 

Decizia PSD de a promova cadrul legal pentru organizarea unui referendum pentru modificarea definiției căsătoriei din Constituție le va da șansa cetățenilor cu drept de vot să își exprime opinia în legătură cu modul în care va evolua societatea românească în ceea ce privește căsătoria și familia.

PSD îi reprezintă pe cetățenii din România, care majoritatea susțin principiul de familie tradițională așa cum e propus amendamentul pentru revizuirea Constituției. PSD are curajul de a fi alături de români, chiar daca această atitudine va atrage critici din alte părți. Statutul civil al unei persoane, căsătorit, necăsătorit, divorțat, nu are nicio legătură cu opțiunea acelei persoane pentru susținerea familiei tradiționale. Principiul familiei tradiționale nici nu obligă la căsătorie, nici nu interzice divorțul sau celibatul, ci doar susține că familia tradițională se fundamentează pe căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie”, a completat vicepreședintele PSD.

 

loading…