Prima pagină » Ponta a venit la Botoșani și a lansat Pro România cu adeziunea Mihaelei Huncă, alături de Chelariu
Politică

Ponta a venit la Botoșani și a lansat Pro România cu adeziunea Mihaelei Huncă, alături de Chelariu

Fostul premier al României, Victor Ponta, a lansat la Botoșani filiala Pro România, partidul pe care l-a înființat după ce a plecat din PSD.

Alături de Dumitru Chelariu, lierul Pro România Filiala Botoșani, Daniel Constantin, fost ministru al Agriculturii, a fost și Mihaela Huncă, cea care a demisionat recent din PSD Botoșani.

Totodată, la întâlnirea cu Ponta au participat și Costel Romanescu, primarul PNL al comunei Păltiniș, fostul deputat PDL Stelică Strugaru, fostul primar PDL al municipiului Dorohoi, Ioan Lungu, fostul viceprimar al municipiului Botoșani, Marius Buliga.

 


Victor Ponta a spus că la Botoșani a fost una dintre cele mai mari delegații cu care s-a întâlnit în țară.

Principalele ținte ale lui Ponta au fost Liviu Dragnea și PSD, după ce a precizat că nu va candida la Președinția României.

”Dacă pleacă domnul Dragnea cu Dăncilă și Carmen Dan și dacă PSD-ul în primul rând își cere scuze pentru ce s-a întâmplat pe 10 august, apoi revine la politici de centru-stânga și termină cu nebuniile lui Liviu Dragnea, atunci putem să colaborăm, putem să facem proiecte comune, putem să avem candidați comuni. Dacă PSD nu își pune candidat la Prezidențiale sau dacă candidează domnul Dragnea, Pro România o să aibă un candidat de centru-stânga. Domnul Iohannis, domnul Tăriceanu, foarte bine, sunt de dreapta, domnul Dragnea… numai de stânga nu este”, a declarat Victor Ponta.

 

 

loading…

 

În ceea ce privește alegerile europarlamentare din 2019, Ponta spune că Pro România țintește 10% și a vorbit despre candidaturile Dacianei Sârbu și a Corinei Crețu.

”10%… dar cu cât stă mai mult domnul Dragnea, cu atât mai mult luăm noi la vot. Daciana Sârbu nu va candidat la Europarlamentare, nici la PSD, nici la Pro România. Corina Crețu este un candidat pe care l-aș susține din toată inima. Aș vrea să fie prim-ministru”, a precizat Ponta.

 

Loading…