Close Menu
    Stiri

    Proiect smart la Botoșani: Modern Calor va alimenta autobuzele electrice Eltrans la jumătate din prețul pieței. Primăria reduce subvenția

    9 septembrie 2026

    Cătălin Silegeanu a apărat în Senat familiile amenințate de executare silită

    9 septembrie 2026

    Acțiunile Electroalfa urcă aproape 6% la BVB, în ziua publicării unei analize ZF despre achizițiile companiei

    8 septembrie 2026

    Banca Mobilă BCR ajunge la Mihai Eminescu: educație financiară pentru elevi și un bancomat permanent pentru comunitate

    8 septembrie 2026

    Începe proiectul „Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului prin regenerare urbană și dezvoltarea unui parc tematic în orașul Săveni, jud. Botoșani”

    8 septembrie 2026
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    Banul BotosaneanBanul Botosanean
    Banner 1
    • Acasa
    • Economic
    • Administratie
    • Politica
    • Stiri locale
    • Agricultura
    • Toate stirile
    • Contact
    Banul BotosaneanBanul Botosanean
    Prima pagină » Autori din Germania, Bulgaria, Republica Moldova și România vin la a doua ediție a Festivalului APOLODOR de la Botoșani, între 17 și 20 septembrie 2026
    Featured

    Autori din Germania, Bulgaria, Republica Moldova și România vin la a doua ediție a Festivalului APOLODOR de la Botoșani, între 17 și 20 septembrie 2026

    11 august 2026Niciun comentariu
    Facebook Twitter LinkedIn Telegram Pinterest Tumblr Reddit Email
    Autori din Germania, Bulgaria, Republica Moldova și România vin la a doua ediție a Festivalului APOLODOR de la Botoșani, între 17 și 20 septembrie 2026
    Share
    Facebook Twitter LinkedIn Pinterest Email

    Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR revine la Botoșani între 17 și 20 septembrie 2026. Cea de-a doua ediție, desfășurată sub Înaltul Patronaj al Reprezentanței Comisiei Europene în România, aduce la Botoșani scriitori, ilustratori și profesioniști ai cărții din Austria, Bulgaria, Germania, Republica Moldova și România.

    • Scriitorii Petia Kokudeva (Bulgaria), Jan Cornelius (Germania-România), Vitali Konstantinov (Germania), Alexandru Vakulovski (Republica Moldova) vin la Botoșani pentru întâlniri cu cititorii la Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR; editorul Herwig Bitsche (Editura Nord Sued, Elveția), traducătoarea și agenta literară Marilena Iovu, ilustratori din Republica Moldova vor participa la evenimente destinate atât publicului larg, cât și specialiștilor;
    • Lista invitaților îi include pe autorii Cristina Andone, Simona Antonescu, Florin Bican, Ioana Bot, Lavinia Braniște, Doru Căstăian, Florin Cezar Ciobîcă, Viorel Ilișoi, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu, Stelian Tănase, Carmen Tiderle, Alexandru Vakulovski, jurnalista Elena Vijulie, precum și pe ilustratorul și artistul graffitti Alexandru Ciubotariu k.a Pisica Pătrată.
    • De la cei mai mici până la adulți, iubitorii de cărți vor beneficia de evenimente dedicate lor; timp de patru zile, lansări de carte, dezbateri, ateliere de jurnalism, de teatru, de filozofie, expoziții, concerte și un show de pictură murală live vor face parte din programul festivalului, care va fi anunțat la începutul lunii septembrie.

    După o primă ediție care a adunat peste 2.000 de copii și adolescenți la ateliere, întâlniri cu scriitorii, concerte și vernisaje și peste 1.000 de spectatori la Serile APOLODOR de la Teatrul „Mihai Eminescu”, festivalul continuă în 2026 cu o ediție de dimensiuni internaționale.

    Focus pe istorie

    Istoria va ocupa un loc important în programul Festivalului APOLODOR 2026, prin întâlniri cu autori de literatură, bandă desenată, carte ilustrată, eseu, memorialistică sau  poezie,  accesibile unor generații diferite de cititori.

    Istoria recentă va fi prezentă la APOLODOR prin întâlnirea cu Stelian Tănase, romancier, eseist și publicist, autorul a numeroase volume în care istoria mare se intersectează cu memoria personală, documentul și destinul individual, dintre care amintim „Sunt un copil al Războiului Rece”, „Europa la patru mâini” și „Zvonuri despre sfârșitul lumii” (toate, publicate la Editura Corint).

    Simona Antonescu vine la Botoșani atât cu literatura sa pentru copii, cât și cu romanele pentru publicul adult. Seria „Istoria povestită copiilor”, publicată de Editura Polirom, îi invită pe cititorii aflați la început de drum să descopere figuri emblematice ale istoriei României prin intermediul ficțiunii, cel mai recent volum fiind „Mircea cel Bătrân și Școala Scutierilor”. Dintre romanele istorice ale autoarei, amintim „Chiajna din Casa Mușatinilor”, distins cu Premiul Naţional pentru Proză al Ziarului de Iaşi și cu Premiul Radio România Cultural pentru proză, și „Coborârea în cetate”, care reînvie lumea junilor din Șcheii Brașovului (Editura Polirom).

    O perspectivă spectaculoasă asupra istoriei universale o va aduce la Botoșani Vitali Konstantinov, autor și ilustrator al volumului „O istorie a scrisului. De la scrierea cuneiformă la emoji”, o călătorie grafică prin miile de ani în care oamenii au inventat, transformat și folosit sisteme de scriere, apărută la Editura Grafic.

    Alexandru Vakulovski, cu „Zonă de frontieră” (poezie, Editura Nemira), propune o privire poetică și lucidă în același timp asupra realității războiului de lângă noi.

    Lansări de carte la Festivalul APOLODOR

    Cea de-a doua ediție aduce la Botoșani și o serie de lansări și premiere editoriale.

    Scriitorul și traducătorul Jan Cornelius, stabilit în Germania și cunoscut ca unul dintre cei mai importanți traducători ai literaturii române în limba germană, va întâlni pentru prima dată publicul tânăr din România cu două dintre cărțile sale pentru copii: „Carli Cactus” și „Mătușa Pușa spune povești”, volume în curs de apariție la Editura Gama din Iași.

    Poeta Carmen Tiderle, una dintre cele mai îndrăgite voci ale poeziei românești contemporane pentru copii, vine la Apolodor cu un nou volum, „Un ochi la karaoke”, în curs de apariție la Editura Arthur. Jocurile de cuvinte, umorul, nonsensul provocator și libertatea imaginației care i-au făcut cărțile atât de iubite de copii vor ajunge astfel direct în întâlnirile cu cititorii din Botoșani.

    Scriitorul și jurnalistul Viorel Ilișoi va prezenta la festival volumul „Povestiri din copilărie”, ce va apărea la Editura GRI, o carte care recuperează prin poveste, umor și memorie lumea copilăriei autorului.

    Tot la Apolodor va fi prezent și autorul botoșănean Florin Cezar Ciobîcă, care debutează  editorial ca poet pentru copii cu volumul „Ștrengarul. Poezii cu sclipici pentru țânci, părinți, bunici”, în pregătire la Editura PIM.

    Dimineți pentru cei mici, seri pentru părinți, profesori sau bunici

    Nucleul programului îl vor constitui întâlnirile cu autorii care scriu pentru cei mai mici iubitori de carte: Cristina Andone, Florin Bican, Lavinia Braniște, traducătoarea Marilena Iovu, scriitoarea bulgară Petia Kokudeva, Victoria Pătrașcu îi vor încânta pe copiii de grădiniță și de clasele primare mici. Programul va include evenimente pentru copii de primară, gimnaziu și pentru adolescenți.

    Pentru adulții pasionați de cărți, organizatorii au pregătit serile Apolodor, de la Teatrul „Mihai Eminescu”, care vor pune reflectorul pe marea literatură, pe istorie, pe privirea nostalgică înspre propria copilărie ori pe filozofie, în cadrul unor întâlniri cu nume de prim-plan ale culturii românești contemporane.

    Lista invitaților îi reunește pe autorii Cristina Andone, Simona Antonescu, Florin Bican, Ioana Bot, Lavinia Braniște, Jan Cornelius, Doru Căstăian, Florin Cezar Ciobîcă, Viorel Ilișoi, traducătoarea Marilena Iovu, Petia Kokudeva, Vitali Konstantinov, Moni Stănilă, Victoria Pătrașcu, Stelian Tănase, Carmen Tiderle, Alexandru Vakulovski, jurnalista Elena Vijulie, precum și profesioniști ai cărții din Elveția, Republica Moldova și România.

    Programul APOLODOR va include întâlniri ale autorilor cu elevii în școlile și liceele din Botoșani, dialoguri și dezbateri publice, lansări de carte, expoziții de ilustrație și carte-obiect, conferințe, concerte, mese rotunde și workshopuri profesionale, precum și ateliere pentru copii de toate vârstele. Detaliile acestora, înscrierile și programul complet vor fi anunțate odată cu publicarea programului oficial al festivalului.

    Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR este inițiat de scriitorii Dan Lungu, director al festivalului, și Luminița Corneanu, director artistic. Ediția a doua are loc la Botoșani în perioada 17–20 septembrie 2026 și continuă proiectul început în 2025 de a transforma orașul într-un spațiu de întâlnire între copii, adolescenți, scriitori, ilustratori, profesori, editori, traducători și profesioniști ai culturii.

    Festivalul este organizat de Fundația Corona, cu finanțarea Consiliului Local și a Primăriei Botoșani.

    Echipa festivalului

    Director: Dan Lungu

    Director artistic: Luminița Corneanu

    Curatoare ale expozițiilor de ilustrație: Cezarina Caloian și Dana Lungu

    Director executiv: Costică Roman

    Asistent director: Pușa Piticari

    Manager logistică și voluntari: Alexandru Teioșanu

    Identitate vizuală: Marinela Ciobanu

    Comunicare: Roxana Aiacoboaei

    Social Media: Anamaria Ionel

    Website: Robert Pietraru

    Finanțatori: Consiliul Local și Primăria Municipiului Botoșani

    Organizator: Fundația Corona

    Parteneri instituționali: Centrul Național al Cărții, Asociația Punctul de Cultură, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Teatrul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”, Botoșani, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Cinematograful Unirea Botoșani, Casa Corpului Didactic Botoșani, Galeriile de artă „Ștefan Luchian”, Fundația Culturală Gaudium Animae, Asociația Bibliotecarilor din România, Asociația Forma Mentis, CHILL Festival Chișinău, NN, Galeria ArtEast Iași, Editura Gama, Agenția Caracteristic, CNIPT Botoșani, AJOFM, Casa Zamfirescu, Institutul Bucovina, Asociația pentru Ospitalitate Culturală – AOC Iași, Asociația Culturală Arts Camp, Fundația Star of Hope – SOH România, Școala Profesională de Cooperație, Spitalul Județean de Urgență Mavromati, Grupul de Cercetări Calitative – Universitatea  „Alexandru Ioan Cuza” Iași.

    Sponsori: Tipografia Printco Iași, Domeniile Sâmburești, Afumătoria noastră Iași, Bucătăria lui Nea Ilie Sulița, Armonia Gustului Havârna, Bahm Construcții Civile și Industriale SRL, Simetrix Business Software SRL, SC Danimet Exim SRL, Clini-Lab, Ecomed, Vatra Domnească SRL, SC Practic Comerț Strugaru SRL Darabani, Cambridge Star.

    Edituri partenere: Editura Art, Editura Arthur, Editura Grafic, Editura Polirom, Editura Gama, Editura Corint, Editura Casa Radio, Editura GRI, Editura Nemi, Editura Nemira, Editura Univers, Editura Vlad și Cartea cu Genius.

    Partener de hidratare: Aqua Carpatica.

     

    Autori din Germania Bulgaria între 17 și 20 septembrie 2026 Republica Moldova și România vin la a doua ediție a Festivalului APOLODOR de la Botoșani
    Share. Facebook Twitter Pinterest LinkedIn Tumblr Email

    Related Posts

    Proiect smart la Botoșani: Modern Calor va alimenta autobuzele electrice Eltrans la jumătate din prețul pieței. Primăria reduce subvenția

    9 septembrie 2026

    Cătălin Silegeanu a apărat în Senat familiile amenințate de executare silită

    9 septembrie 2026

    Acțiunile Electroalfa urcă aproape 6% la BVB, în ziua publicării unei analize ZF despre achizițiile companiei

    8 septembrie 2026

    Banca Mobilă BCR ajunge la Mihai Eminescu: educație financiară pentru elevi și un bancomat permanent pentru comunitate

    8 septembrie 2026

    Începe proiectul „Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului prin regenerare urbană și dezvoltarea unui parc tematic în orașul Săveni, jud. Botoșani”

    8 septembrie 2026

    PNL și USR, acord parlamentar pentru reforme comune. Deputatul Alexandrin Moiseev: „Nu este o alianță electorală”

    8 septembrie 2026
    Leave A Reply Cancel Reply

    Stiri
    Administratie

    Proiect smart la Botoșani: Modern Calor va alimenta autobuzele electrice Eltrans la jumătate din prețul pieței. Primăria reduce subvenția

    9 septembrie 2026

    Soluție inteligentă pentru transportul public: autobuzele electrice Eltrans se vor încărca cu energie de la…

    Cătălin Silegeanu a apărat în Senat familiile amenințate de executare silită

    9 septembrie 2026

    Acțiunile Electroalfa urcă aproape 6% la BVB, în ziua publicării unei analize ZF despre achizițiile companiei

    8 septembrie 2026

    Banca Mobilă BCR ajunge la Mihai Eminescu: educație financiară pentru elevi și un bancomat permanent pentru comunitate

    8 septembrie 2026
    Social Media
    • Facebook
    • Twitter
    • Instagram
    • YouTube
    • TikTok
    Stiri noi

    Proiect smart la Botoșani: Modern Calor va alimenta autobuzele electrice Eltrans la jumătate din prețul pieței. Primăria reduce subvenția

    9 septembrie 2026

    Cătălin Silegeanu a apărat în Senat familiile amenințate de executare silită

    9 septembrie 2026

    Acțiunile Electroalfa urcă aproape 6% la BVB, în ziua publicării unei analize ZF despre achizițiile companiei

    8 septembrie 2026

    Banca Mobilă BCR ajunge la Mihai Eminescu: educație financiară pentru elevi și un bancomat permanent pentru comunitate

    8 septembrie 2026
    Banul Botosanean
    Facebook X (Twitter) Instagram YouTube TikTok
    • Acasa
    • Economic
    • Administratie
    • Visit Botosani
    • Politica
    © 2026 Designed by HeZo Agency

    Type above and press Enter to search. Press Esc to cancel.