„Adevărata victorie este drumul care a dus până aici.” Elisabeta Lipă, despre medaliile de la Sevilla și tot ce nu se vede dincolo de podium

Cinci medalii olimpice de aur, o carieră care a rescris istoria canotajului mondial și acum, din fruntea federației, același ochi care știe exact cât costă fiecare medalie. Botoșăneanca Elisabeta Lipă a scris după Sevilla un mesaj care merită citit cu atenție.

Sunt oameni care vorbesc despre performanță din exterior, cu admirație sinceră, dar de la distanță. Și sunt oameni care au trăit-o în corp, în palmele bătătorite, în diminețile de dinainte de răsărit, în sacrificiile despre care nu povestești niciodată complet.

Elisabeta Lipă face parte din a doua categorie. Cinci medalii de aur olimpice, o legendă vie a canotajului românesc și mondial, astăzi președinte al Federației Române de Canotaj, și botoșăneancă, la fel ca Simona Radiș, sportiva pe care a văzut-o urcând pe podiumul de la Sevilla cu aurul la dublu vâsle feminin.

Mesajul pe care l-a publicat după Cupa Mondială I de la Sevilla nu este un comunicat de presă. Este ceva mai rar: un om care a trăit totul și știe exact ce spune.

„Știu cum arată diminețile reci în care te urci în barcă înainte ca soarele să răsară”

România a câștigat la Sevilla patru medalii, aur pentru Simona Radiș și Ancuța Bodnar la dublu vâsle feminin, argint pentru Florin și Ștefan, și două bronzuri pentru celelalte echipaje care au luptat pentru tricolor.

Lipă ar fi putut să se oprească la felicitări. A ales să meargă mai departe, acolo unde puțini ajung în comunicarea publică sportivă, la ce nu se vede.

„Știu cum arată diminețile reci în care te urci în barcă înainte ca soarele să răsară. Știu cum arată antrenamentele care par că nu se mai termină. Știu cum arată palmele unui canotor după mii și mii de repetări, după kilometri întregi parcurși pe apă, după ani de disciplină, răbdare și luptă cu tine însuți.”

„Știu”, pentru Lipă, nu este retorică. Este autobiografie.

Medalia construită zi de zi

Dincolo de sportivii de pe podium, Lipă a ales să numească explicit pe cei care rămân de obicei în umbră: antrenorii, personalul tehnic și medical, kinetoterapeuții și, într-un gest rar de recunoaștere publică, „bucătăresele care au grijă ca sportivii să primească zilnic energia de care au nevoie”.

„Succesul unei echipe nu aparține niciodată unui singur om, ci tuturor celor care își fac treaba cu pasiune și responsabilitate”, scrie ea.

La fel și gândul pentru familiile sportivilor: „cele care acceptă absențe, emoții, dor și sacrificii, care îi susțin necondiționat și care trăiesc fiecare cursă cu sufletul la gură. Și aceste medalii le aparțin, într-o măsură, și lor.”

Există un fir care leagă deceniile în canotajul românesc și care trece, de fiecare dată, prin Botoșani. Lipă a pornit de aici. Radiș a pornit de aici, un județ care dă campioni deși este uitat adesea pe harta investițiilor.

„Astăzi ne bucurăm de patru medalii. Dar eu știu că adevărata victorie este drumul care a dus până aici”, conchide Lipă.