Sindicatele ies în stradă. Și botoșănenii care nu sunt sindicaliști sunt așteptați la protest: „Munca cinstită trebuie plătită cinstit. NU peste un deceniu, ci ACUM!”
Sindicatele au decis: destul! În fața măsurilor de austeritate, a tăierilor de venituri și a creșterilor de taxe, impozite și accize, angajații din întreaga țară ies în stradă. La Botoșani, inițiatorul mișcării de protest de miercuri, 20 august, este Florin Sadovei, vicepreședinte Cartel Alfa, care anunță că începând cu ora 11.00, sindicaliștii vor picheta sediul Instituției Prefectului, clădirea de la Permise Auto.
La protest vor participa membri ai Cartel Alfa, CNSLR Frăția, CSDR și Meridian, organizați într-un front comun împotriva unor politici considerate nedrepte și abuzive.
Ce cer sindicatele?
Revendicările sunt clare și ating problemele fundamentale cu care se confruntă românii în 2025:
-
Un salariu minim decent, care să acopere costurile reale de trai, într-o țară unde coșul minim de consum depășește 3.900 lei/lună pentru o persoană adultă. „Munca cinstită trebuie plătită cinstit. NU peste un deceniu, ci ACUM!”, transmit sindicaliștii.
-
STOP distrugerii serviciilor publice – educația, sănătatea, cultura și ordinea publică sunt subfinanțate, iar românii ajung să plătească de două ori pentru aceleași servicii. „Un stat care își abandonează serviciile publice își abandonează cetățenii. NU acceptăm asta!”, este mesajul categoric al confederațiilor.
-
Pensii echitabile – respectarea legii și indexarea corectă a pensiilor. „O pensie echitabilă nu este un favor, este un drept câștigat printr-o viață întreagă de muncă.”
-
Respectarea deplină a drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor – plata orelor suplimentare, eliminarea muncii „la gri”, controale reale la angajatori. „Munca trebuie respectată, iar legea trebuie să fie scutul lucrătorului.”
-
Taxare justă – reechilibrarea poverii fiscale, care acum apasă exclusiv pe umerii angajaților, în timp ce companiile mari scapă de responsabilități. „Taxarea NU trebuie să fie o pedeapsă pentru cei care muncesc, ci un pact echitabil între stat, capital și muncă!”
-
Măsuri reale pentru protejarea lucrătorilor și economiei – nu doar austeritate pentru angajați și cetățeni, ci și pentru clasa politică. „Austeritatea NU trebuie să fie doar pentru cei care muncesc!”
-
Resursele naturale = avere națională, nu profit privat! – bogățiile României trebuie să rămână în proprietatea statului și să aducă venituri la buget, nu în conturile corporațiilor. „Resursele naturale sunt ale poporului. Veniturile lor trebuie să hrănească bugetul țării, NU conturile unor corporații!”
Protest cu miză pentru toți botoșănenii
Botoșaniul se află, din nou, în prima linie a unei lupte sociale majore. Protestul de miercuri nu este doar despre sindicaliști, ci despre toți botoșănenii care simt că povara crizei cade mereu pe umerii oamenilor simpli, în timp ce privilegiații rămân intangibili.
Sindicaliștii fac apel la solidaritate, fiecare botoșănean care simte că este nedreptățit, fiecare familie care nu-și mai permite coșul minim de consum, fiecare pensionar ignorat de guvern ar trebui să iasă în stradă să își strige nemulțumirile.
INTEGRAL REVENDICĂRILE Sindicatelor:
Un salariu minim decent, care să acopere costurile de trai
În România anului 2025, salariul minim net rămâne cu mult sub pragul unui trai decent, in condițiile creșterii abrupte a costurilor de viață. În septembrie 2024, coșul minim de consum era de 3.972 lei/lună pentru o persoană adultă singură și de 10.450 lei/lună pentru o familie cu doi adulți și doi copii. Azi, cei plătiți la minim trebuie să aleagă între facturi, mâncare și medicamente, o situație care perpetuează sărăcia în muncă și împinge tot mai mulți români să plece din țară.
Cerem:
1) Un calendar ferm prin care, în 24-36 luni, salariul minim să atingă nivelul coșului minim de consum și să respecte referințele europene (raportat la salariul median și/sau mediu);
2) Introducerea salariilor minime diferențiate pe nivel de calificare și competențe, pentru a opri blocarea plății la minim în toate meseriile, pentru a combate plata “la gri” și pentru a stimula calificarea profesională și productivitatea.
3) Creșterea valorii maximale a tichetelor de masă la 45 lei. Munca cinstită trebuie plătită cinstit. NU peste un deceniu, ci ACUM!
STOP distrugerii serviciilor publice
România cheltuiește deja sub media UE pentru servicii publice. Educația, sănătatea, cultura, ordinea publică sunt servicii esențiale la care fiecare cetățean are dreptul. În loc să fie consolidate, acestea sunt supuse tăierilor oarbe: înghețări de posturi, reduceri liniare și subfinanțare cronică. Scopul ascuns? Transferul către sectorul privat, pentru profitul unor interese restrânse. Pierzătorii? Cetățenii, care vor plăti de două ori: o dată prin taxe, apoi din buzunar, iar cei care nu își permit vor fi abandonați din punct de vedere al sănătății, educației, siguranței și serviciilor publice!
Cerem:
1) Stoparea imediată a politicilor de austeritate aplicate serviciilor publice;
2) Protejarea și finanțarea adecvată a educației, sănătății, culturii și ordinii publice pentru toți cetățenii, indiferent de venit. Un stat care își abandonează serviciile publice își abandonează cetățenii. NU acceptăm asta!
Pensii echitabile
Legea nr. 360/2023 prevede indexarea anuală a valorii punctului de referință (VPR) cu inflația + 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu. În 2025, această regulă a fost încălcată: VPR a fost înghețat, ceea ce înseamnă pierderi directe pentru milioane de pensionari.
Cerem:
1) Reluarea indexării cel târziu la 1 octombrie 2025 și recuperarea integrală a pierderilor față de formula legală;
2) Tratament echitabil pentru pensionarii din grupele I și II de muncă și pentru persoanele cu dizabilități, astfel încât aceștia să nu fie dezavantajați față de alte sisteme speciale (ex.: magistrați);
3) Finalizarea rapidă a tuturor recalculărilor restante și plata diferențelor rezultate, cu transparență totală asupra formulelor și punctajelor utilizate. O pensie echitabilă nu este un favor, este un drept câștigat printr-o viață întreagă de muncă. Respectați acest drept, fără discriminare!
Respectarea deplină a drepturilor legale și contractuale ale lucrătorilor!
Drepturile lucrătorilor NU SUNT opționale. Fără controale eficiente și fără aplicarea fermă a legii, abuzurile se multiplică: ore suplimentare neplătite, munca „la gri”, part-time fictiv, externalizări false, lipsa timpilor de odihnă etc.
Cerem:
1) Consolidarea Inspecției Muncii prin suplimentarea de urgență a posturilor de inspectori și a bugetului pentru controale tematice (timp de muncă, munca nedeclarată și subdeclarată, sănătate și securitate în muncă, egalitate de remunerare). Obiectiv: reducerea raportului salariați/inspector la nivelul recomandărilor internaționale și al standardelor UE;
2) Aplicarea strictă a legii privind plata orelor suplimentare, respectarea timpilor de odihnă și interzicerea abuzurilor pe contracte part-time;
3) Extinderea acoperirii negocierii colective la nivel de sector și unitate, cu stimulente fiscale pentru contractele colective care ridică salariile minime de sector peste minimul pe economie;
4) Stoparea oricăror inițiative de modificare ale legislației muncii fără un acord real cu toți partenerii sociali. Munca trebuie respectată, iar legea trebuie să fie scutul lucrătorului, nu hârtia pe care o ignoră angajatorul!
Taxare justă – reechilibrarea poverii fiscale!
România este singura țară din UE unde toate contribuțiile sociale au fost transferate, prin OUG 79/2017, în sarcina exclusivă a angajatului. În celelalte state membre, angajatorul contribuie mai mult decât salariatul: media UE este 23,57% contribuții angajator și 13,35% contribuții angajat. Aceasta reflectă un principiu simplu: companiile au și o responsabilitate socială. Transferul integral al contribuțiilor în sarcina lucrătorilor a rupt acest echilibru, punând o presiune uriașă pe veniturile lor, destabilizând bugetul de stat și eliberând angajatorii de obligații sociale fundamentale. În prezent, un angajat plătește 35% contribuții sociale plus 10% impozit pe salariu.
Cerem:
1) În procedură de urgență, transferarea a 5 puncte procentuale din taxele sociale ale lucrătorilor în obligațiile de plată ale angajatorului;
2) Aducerea României în linie cu principiile de solidaritate și echitate prevăzute de convențiile OIM, Carta Socială Europeană și practicile UE.
Taxarea NU trebuie să fie o pedeapsă pentru cei care muncesc, ci un pact echitabil între stat, capital și muncă!
Măsuri reale pentru protejarea lucrătorilor și economiei în contextul deficitului excesiv
Politicile de austeritate impuse fără discernământ lovesc direct în locurile de muncă, în competitivitatea economiei și în siguranța energetică a țării. Lucrătorii nu trebuie să fie primii sacrificați pentru acoperirea dezechilibrelor bugetare.
Cerem:
1) Repornirea capacităților de producție pe cărbune și menținerea în funcțiune a celor existente, pentru securitatea energetică națională;
2) Schimbarea regulilor de stabilire a prețurilor pe piața de energie, astfel încât acestea să fie ponderate cu cantitatea efectivă oferită spre vânzare;
3) Prioritate la contractare pentru marii consumatori economici, la prețuri similare celor practicate în UE, care să le asigure competitivitatea cu producători din alte state membre;
4) Monitorizarea și analiza lunară a efectelor măsurilor de austeritate, cu ajustări rapide atunci când acestea produc efecte sociale negative;
5) Aplicarea măsurilor de austeritate și pentru partide și parlamentari, nu doar pentru lucrători și cetățeni.
Austeritatea NU trebuie să fie doar pentru cei care muncesc! Povara trebuie împărțită echitabil!
Resursele naturale = avere națională, nu profit privat!
Resursele naturale ale României, energie, apă, păduri, minerale, sunt bunuri strategice care trebuie să rămână în proprietatea statului și să fie administrate în interesul cetățenilor. Privatizarea sau concesionarea lor fără un control strict duce la pierderi uriașe pentru buget și la riscul ca aceste bogății să fie exploatate în beneficiul unor interese restrânse, nu al întregii societăți.
Cerem:
1) Păstrarea resurselor naturale în proprietatea statului și interzicerea vânzării lor către entități private;
2) Taxarea corectă și transparentă a exploatării resurselor, astfel încât acestea să contribuie consistent la bugetul național;
3) Asigurarea unei administrări sustenabile, care să protejeze mediul și să garanteze accesul generațiilor viitoare la aceste resurse. Resursele naturale sunt ale poporului. Veniturile lor trebuie să hrănească bugetul țării, NU conturile unor corporații!

