Senatorul Ovidiu Jitaru, apel public către botoșăneni: „Vreau să fac echipă cu voi. Haideți să construim împreună o comunitate demnă!”
Senatorul Ovidiu Jitaru lansează o invitație deschisă tuturor botoșănenilor, indiferent de opțiunile lor politice, să se alăture unui parteneriat activ pentru dezvoltarea județului. Într-o scrisoare publică adresată cetățenilor, parlamentarul subliniază că este pe deplin dedicat comunității care l-a trimis în Parlament și își dorește un dialog real, constant și constructiv cu oamenii pe care îi reprezintă.
„Când am ales să candidez, am spus că mă pun în slujba comunității. Vreau să promovez proiecte pentru dumneavoastră, să mă implic, să pun umărul, așa cum am promis”, transmite senatorul botoșănean.
Sprijin pentru cetățeni – de la probleme juridice la proiecte legislative
Senatorul Ovidiu Jitaru le reamintește botoșănenilor că pot apela cu încredere la cabinetul său parlamentar ori de câte ori întâmpină dificultăți birocratice, au nevoie de clarificări juridice, sprijin în accesarea fondurilor europene sau pur și simplu doresc să propună inițiative legislative pentru binele comunității.
„Împreună cu echipa mea – oameni experimentați, tineri dornici să ajute și bine pregătiți – vă putem oferi sprijin juridic acolo unde aveți nevoie, dar și ajutor concret în redactarea unor propuneri sau proiecte.”
„Cabinetul meu este al vostru”
În spiritul transparenței și al colaborării directe, senatorul afirmă că își dorește o relație vie și activă cu cetățenii. Consideră că o echipă nu înseamnă doar reprezentanții aleși sau funcționarii, ci toți botoșănenii care vor să se implice.
„Pentru mine, cuvântul echipă înseamnă noi toți, nu doar cei din instituții sau din birouri. Vreau să fac echipă cu voi, botoșănenii. Doar împreună putem construi o comunitate puternică, corectă și demnă.”
Cum îl poți contacta pe senatorul Ovidiu Jitaru
Cetățenii interesați să colaboreze, să ceară sprijin sau să contribuie cu idei pot contacta cabinetul parlamentar al senatorului Jitaru folosind următoarele date:
📍 Adresa: Str. Teatrului nr. 3A, Botoșani
📧 Email: cabinetovidiujitaru@gmail.com
📞 Telefon: +40 791 650 142
„Aștept să ne cunoaștem, să vorbim deschis și să începem, pas cu pas, să schimbăm în bine ceea ce poate fi schimbat.”

