Prima pagină » Grădiniță privată în limbile engleză și franceză, cu piscină acoperită și teren multisport lângă Botoșani
Știri locale

Grădiniță privată în limbile engleză și franceză, cu piscină acoperită și teren multisport lângă Botoșani

Se lucrează la documentația tehnică pentru cea mai mare grădiniță privată din județul Botoșani.

Fundația ”Mereu Copii” a obținut certificat de urbanism pentru proiectul ”Construire grădiniță cu program prelungit, teren de joacă, teren multisport și piscină acoperită” în satul Roșiori, comuna Răchiți.

Proiectul va fi dezvoltat pe un teren situat la intersecția drumului național Botoșani-Săveni cu drumul județean Costești-Roșiori-Stăuceni.

Potrivit surselor apropiate proiectului, grădinița va fi cu predare în limbile engleză și franceză, elevii vor fi preluați de la domiciliu și vor fi readuși la finalul programului, grădinița va fi dotată cu panouri fotovoltaice, iar piscina acoperită va fi destinată doar copiilor din această grădiniță.

Fundația ”Mereu Copii” are integral acoperită finanțarea pentru acest proiect, care necesită o sumă consistentă, și așteaptă doar eliberarea documentației necesare pentru a începe construcția grădiniței și a facilităților acesteia.

Finanțarea proiectul a fost obținută de Fundația Mereu Copii în urma donațiilor primite de la compania Samcom AS Roșiori, cea mai mare unitate de abatorizare vită-oaie din România. Copiii salariaților Samcom AS vor avea o reducere de 50% din tariful pentru cursurile la această grădiniță privată.