Prima pagină » Se amână din nou finalizarea lucrărilor la noul Spital municipal. ISU Botoșani și-a adus aminte că vrea perdea de apă pe cele două fațade
Administrație

Se amână din nou finalizarea lucrărilor la noul Spital municipal. ISU Botoșani și-a adus aminte că vrea perdea de apă pe cele două fațade

Cu un șantier pornit în 2017, cu lucrări reluate după ce o firmă a intrat în faliment, a venit acum și rândul ISU Botoșani să ”pună o cărămidă” la amânarea finalizării lucrărilor.

Deși se află la un grad de finalizare de 95% la remedierea lucrărilor neconforme descoperite la ”Spitalul municipal de boli cronice și îngrijiri paliative”, Compania Națională de Investiții (CNI), instituție care finanțează această investiție și care a stabilit firma câștigătoare a licitației, a primit notificare de la ISU Botoșani abia în această primăvară că mai trebuie o investiție pentru ca spitalul să fie deschis. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani nu a avut timp din 2017 până în 2024 să ceară perdea de apă pe fațadele spitalului, fiind luați prin surprindere de faptul că spitalul are și fațade.

Asta a aflat deputatul Radu Vicențiu Grădinaru în încercarea de a obține un termen de deschidere a primului spital nou construit după Revoluție în județul Botoșani și regiunea Moldovei.

Deputatul Radu Vicențiu Grădinaru a cerut Ministerului Dezvoltării și apoi Companiei Naționale de Investiții informații cu privire la situația acestei investiții care pare a fi noul șantier al incompetenței administrative și birocratice atât la nivel local, cât și la nivel central deoarece CNI a avut și un diriginte de șantier care pe parcursul efectuării lucrărilor nu a tras niciun semnal de alarmă cu privire la lucrările neconforme executate în șantier.

Spitalul riscă să se degradeze dacă mai stă mult timp cu lacătul pe ușă”

”În octombrie 2023 am adresat o interpelare Ministerului Dezvoltării, pe subiectul Spitalului de Boli Cronice și îngrijiri Paleative Botoșani cerând lămuriri asupra faptului că stă cu lacătul pe ușă de atâta timp. Cu toate acestea, spitalul stă tot închis fiindcă nu a fost încă recepționat de Compania Națională de Investiții. De ce? În data de 15.04.2024 am adresat o solicitare oficială Companiei Naționale de Investiții pe același subiect! Mai jos , aveți răspunsurile…! Nimic concret! Doar vorbe, vorbe și iar vorbe! Ce părere aveți, cui să mă mai adresez? Cei care suferă suntem tot noi românii…botoșăneni grav bolnavi. Spitalul riscă să se degradeze dacă mai stă mult timp cu lacătul pe ușă. Spuneți mi voi, dragi botoșăneni ce să mai facem, să rezolvăm problema? Se așteaptă cumva o deschidere oficială în campania electorală? Se va lăsa cu fanfară sau cu taiere de pamblică? Haideți odată, că viața e scurtă!”, a declarat deputatul Radu Grădinaru.

Răspunsul transmis de CNI către deputatul botoșănean de la AUR este semnat de Manuela Pătrășcoiu, director general CNI. Aceasta susține că remedierea lucrărilor neconforme descoperite la această investiție au fost începută în luna mai 2023.

”În prezent, lucrările sunt finalizate în proporție de 95%, la acest moment fiind necesare efectuarea testelor la instalația de climatizare și instalația de gaze medicale. De asemenea, în urma întâlnirii avute în acest an cu reprezentanții ISU, s-a solicitat de către aceștia asigurarea pe cele două fațade ale clădirii a unei perdele de apă, CNI SA urmând a demara procedurile necesare în vederea îndeplinirii acestei cerințe. Ulterior acestei etape, CNI SA va convoca comisia pentru recepția la terminarea lucrărilor iar după încheierea procesului verbal de recepție, conform dispozițiilor legale, obiectivul de investiție va fi predat autorităților locale, beneficiarul investiției”, a mai răspuns Manuela Pătrășcoiu, director general CNI.

Astfel, după ce se finalizează și restul de 5% din ce a rămas de reparat după firma care a construit spitalul, CNI va urma o nouă procedură birocratică de alocare a banilor și poate chiar și o nouă licitație pentru a îndeplini cerința întârziată a ISU Botoșani cu perdeaua de apă pe fațadă, fără de care nu se va putea obține avizul la incendiu.

Din mai 2023 și până acum s-a lucrat la: înlocuire geam simplu cu geam armat uși de pe casa scării, montarea de dispozitive automate pentru închiderea ușilor, punerea în funcțiune a lifturilor și a instalațiilor de incendiu, demontarea ușilor și ferestrelor din aluminiu, reparații de tencuială interioare îmn jurul tocurilor și pervazurilor la uși și ferestre, reparare pardoseli din covor pvc, diverse lucrări la instalațiile electrice, verificarea prizelor de pământ pentru lucrări de instalații electrice, verificarea instalațiilor de stingere a incendiilor cu hidranți și instalația de detectare semnalizare incendiu, verificarea instalațiilor de gaze medicale și punerea în funcțiune de către o persoană autorizată, efectuarea de probe ale instalațiilor și punerea în funcție a acestora.