Prima pagină » VIDEO-FOTO Centrul istoric al municipiului Botoșani devine instagramabil. Au fost montate literele volumetrice BOTOȘANI
Administrație Știri locale Visit Botoșani

VIDEO-FOTO Centrul istoric al municipiului Botoșani devine instagramabil. Au fost montate literele volumetrice BOTOȘANI

Centrul vechi al municipiului Botoșani devine unul instagramabil. Primăria a montat, într-un proiect transfrontalier cu finanțare europeană, litere volumetrice cu numele BOTOȘANI.

Literele sunt de culoare verde pentru a întări și vizual faptul că Botoșani este municipiul din România cu cea mai mare suprafață verde raportată la numărul de locuitori.

Montarea acestor litere volumetrice face parte din proiectul prin care s-au modernizat foișoarele din Parcul ”Mihai Eminescu”, tot acolo vor fi montate statui cu Mihai Eminescu și Veronica Micle, s-a construit o stație solară de încărcare autotuturisme electrice, iar din Centrul vechi până în Parcul Eminescu sunt montate pietre pe care sunt trecute versuri din ”Luceafărul”.

Proiectul a fost coordonat de Raluca Bălășcău.