Prima pagină » Un om de afaceri despre ex-ministrul Budăi: ”Don Juan de Botoșani… păreați ocupat să sunați la doamne măritate… ce ați făcut pentru județ?”
Politică Știri locale

Un om de afaceri despre ex-ministrul Budăi: ”Don Juan de Botoșani… păreați ocupat să sunați la doamne măritate… ce ați făcut pentru județ?”

Omul de afaceri Cătălin Silegeanu a transmis un comunicat de presă în care îl desființează pe fostul ministru al Muncii, deputatul botoșănean Marius Budăi, din cauza ieșirii acestuia pe tema măririi de pensii de anul viitor.

”S-a umplut presa locală și națională de mega-comunicatul emis de fostul ministru al Muncii, Don Juan de Botoșani, deputatul Marius Budai, care a prins curaj după destituirea sa și a început să critice partidul cu care PSD se află la guvernare, sperând că la alegerile din 2024 părinții și bunicii noștri îl vor mai vota pentru încă un mandat.

Lăsat pe tușă și alungat de la Ministerul Muncii de către colegul său Marcel Ciolacu, ex-ministrul Marius Budai lansează comunicate de presă către PNL, exprimându-și dorința de a fi luat în seamă, după ce în perioada cât era ministru nu rata nicio emisiune TV în care nu spunea nimic despre cum salva pensiile speciale și impozita contractele cu normă parțială. Acum strigă că își dorește o majorare a pensiilor în 2024 cu peste 40%.

Domnule fost ministru al Muncii, înainte să aruncați în spațiul public astfel de dorințe, mai bine ne-ați comunica și nouă, cetățenilor, de unde veți găsi suma necesară pentru această majorare. Sau, oare, a găsi soluții este mai dificil decât a da din gură? Mă refer la faptul că, dacă PSD-ul deja a introdus noi taxe și impozite, dacă gaura de 20 de miliarde încă nu este acoperită, dacă măsurile privind micșorarea aparatului bugetar nu sunt vizibile și dacă ați găsit bani prin interzicerea unor parade, cum ar fi Parada Datinilor și Obiceiurilor de Iarnă, de unde veți avea 27 de miliarde de lei în plus pentru plata pensiilor în 2024?

De ce nu recunoașteți că aceasta este doar o mișcare politică înaintea alegerilor din 2024 și că doar amăgiți românii? Dacă doriți să aveți grijă de părinții și bunicii noștri, de ce nu încurajați producătorii autohtoni? De ce nu găsiți soluții pentru oprirea creșterii prețurilor la alimente, gaz, energie etc.? Unde este viziunea despre care tot vorbiți în campaniile electorale? Vă reamintesc că în 2020 ați continuat strategia lui Liviu Dragnea din 2016, când, în timpul campaniei electorale, s-a pus accentul pe programul economic, în special pe majorarea pensiilor și a salariilor. Ați majorat salariile, dar ați majorat și taxele, iar pensiile au rămas o promisiune pentru 2024.

Prin urmare, în calitate de ministru al Muncii, ce ați făcut pentru județul Botoșani? V-am mai întrebat, însă nu ați răspuns niciodată. Regretabil este că aliații din PNL nu v-au cerut niciodată socoteală, nici măcar nu au îndrăznit să abordeze subiectul, tipic cârdășiei pe care o perpetuați împreună de peste trei decenii.

Ca deputat de Botoșani, acum, în loc să vă preocupe problemele botoșănenilor, strigați în gura mare că partidul de coaliție nu are grijă de părinți și bunici. Să vedem că vă preocupați dumneavoastră de asta prin calitatea pe care o aveți, pentru că în ultima perioadă păreați ocupat să sunați la doamne măritate în loc să vă concentrați pe îndatoririle pe care le aveți”.

Comunicat de presă Cătălin Silegeanu