Prima pagină » FOTO Prima creșă și primele blocuri construite după Revoluție în orașul Flămânzi. Stadiul lucrărilor în septembrie
Administrație Știri locale

FOTO Prima creșă și primele blocuri construite după Revoluție în orașul Flămânzi. Stadiul lucrărilor în septembrie

Orașul Flămânzi are parte de investiții pe care localnicii nu le-au mai văzut de zeci de ani.

Astfel, pe lângă asfaltări și rețeaua de gaz metan, Primăria condusă de Dan Oloeriu implementează câteva proiecte în premieră pentru ultimele decenii.

S-a construit prima creșă din oraș, dar și primele blocuri de după Revoluție, cu 24 apartamente, iar primarul Dan Oloeriu a anunțat că vor mai fi construite alte două blocuri.

Apoi sunt și proiecte care modernizează orașul, cum ar fi prima stație de compostare a gunoiului de grajd, pentru a rezolva o problemă uriașă a zonei preponderent agricole, dar și un sistem de transport public local full electric, proiect în care a fost construit depoul, stațiile de încărcare și se așteaptă microbuzele electrice din partea furnizorilor.

Sursa foto: primarul Dan Oloeriu