Prima pagină » Se vinde una dintre cele mai cunoscute frizerii din Botoșani. ”Timpul nu îmi mai permite să administrez și salonul”
Economic

Se vinde una dintre cele mai cunoscute frizerii din Botoșani. ”Timpul nu îmi mai permite să administrez și salonul”

Celebra frizeriei La Brici, înființată de antreprenorul Ciprian Andronache, a fost scoasă la vânzare.

Acesta a postat pe contul său de Facebook detalii despre cei 9 ani de existență ai La Brici și motivul pentru care a luat decizia de a ieși din acest business.

”Îmi vând afacerea! Se vinde La BRICI ! Da, după 9 ani de zile în care am lucrat peste 10.000 de clienți unici, 9 ani în care am crescut zeci de tineri și i-am făcut frizer-patroni,  9 ani în care am investit în educație aducând la Botoșani pe campionul mondial și alți Ambasadori, 9 ani în care am organizat zeci de campanii sociale cu peste 6500 de beneficiari,  9 ani de zile în care am obținut 4 distincții pentru activitatea profesională,  am decis sa vând afacerea ca să pot să îmi dedic toată energia și timpul activității civice. Timpul nu îmi mai permite să administrez și salonul, așa că, din dorința de a face bine, vând totul la cheie: salonul, brandul, academie, pagina de Facebook cu peste 10.000 de urmăritori, totul”, a scris Ciprian Andronache. ”La o cafea, un coniac sau ceai putem ieși oricând ca să discutăm despre prețul super negociabil și condițiile în care poți întra în proprietatea frumoasei frizerii #LaBRICI, a completat acesta.