Prima pagină » Recordul de participanți la Main Event-ul WSOP a fost spulberat după17 ani
Economic

Recordul de participanți la Main Event-ul WSOP a fost spulberat după17 ani

World Series of Poker (WSOP) a anunțat un nou record de participare la Main Event, un semn clar că popularitatea acestui joc este în continuă creștere. Ediția din 2023 a fost cu adevărat spectaculoasă, iar punctul culminant a fost, ca întotdeauna, Main Event-ul seriei.

Recordul de participanți la Main Event-ul WSOP a fost spulberat după 17 ani

La Evenimentul Principal de la WSOP 2023 au luat parte nu mai puțin de 10.043, mult peste recordul stabilit în 2006, când au fost înscriși 8.773 de jucători. Intrarea la acest eveniment a fost de 10 mii de dolari, dar și premiile au fost pe măsură, în condițiile în care numai câștigătorul a primit 12.1 milioane de dolari.

„Când vezi cât de mare este acest eveniment, este un semn bun că pokerul continuă să crească. Au fost multe momente incitante la WSOP. Phil Hellmuth a câștigat a 17-a brățară WSOP, ceea ce pare ceva inimaginabil. E clar că acesta este un loc special”, a spus Jack Effel, vicepreședintele WSOP.

Este pentru prima dată în istorie când peste 10 mii de oameni se adună la Main Event-ul de la WSOP. În 2006 au fost 8.773, iar câștigător a fost Jamie Gold. În ultimii ani au mai fost câteva situații în care recordul a fost aproape doborât: în 2022 numărul participanților a fost de 8.663, în 2019 de 8.569, iar în 2018 de 7.874.

Totuși, recordul a rezistat până în 2023, an în care se împlinesc 20 de ani de la faimoasa poveste a lui Chris Moneymaker – jucător calificat în urma unui satelit online cu buy-in de doar 39$. Victoria incredibilă și atât de mult mediatizată a lui Moneymaker avea să contribuie din plin la ascensiunea rapidă a platformelor de jocuri poker online – un adevărat Boom al industriei.

Premiile totale oferite la Main Event-ul de la WSOP au fost de 93.4 milioane de dolari. Cei care au ajuns la masa finală au avut garantat un premiu de cel puțin 900 de mii de dolari. De fapt, în bani au intrat 1.507 de jucători, adică aproximativ 15% dintre participanți.

Daniel Weinman a câștigat WSOP 2023

Câștigătorul Main Event-ului WSOP 2023 este americanul Daniel Weinman, un jucător care a mărturisit că a avut foarte mult noroc în drumul spre cea mai importantă victorie a carierei. Organizatorii l-au răsplătit cu un cec în valoare de 12.100.000 de dolari, acesta fiind cel mai mare premiu obținut de el vreodată, dar și cel mai mare acordat la WSOP.

La masa finală, totul s-a petrecut foarte rapid, iar după 164 de mâini Weinman a izbucnit în urale. Aceasta a fost, totodată, cea mai rapidă victorie într-un Main Event WSOP din ultimii ani. Pentru a reuși succesul, Weinman a ajuns la Heads up cu Steven Jones, un investitor imobiliar din Arizona. Omul de afaceri a fost învins și a fost nevoit să se mulțumească cu un cec în valoare de „doar” 6.5 milioane de dolari.

„Să fiu sincer, chiar mă gândeam dacă să particip sau nu la această ediție a WSOP. Întotdeauna am simțit că jocul meu nu merge în direcția potrivită, dar când văd cifrele avute la WSOP 2023 mi se pare ceva incredibil. Pare ireal să câștig Main Event-ul. Adică, nu există atât de mult noroc într-un turneu de poker. Cred că am jucat foarte bine, dar la foarte multe mâini am fost incredibil de norocos”, a spus Daniel Weinman.

Phil Hellmuth a câștigat a 17-a brățară WSOP din carieră

Dar un alt moment emblematic al ediției din acest an a fost oferit de legendarul Phil Hellmuth. Un jucător controversat, dar mereu respectat, Hellmuth a reușit să își treacă în palmares a 17-a brățară WSOP din carieră, în cadrul Evenimentului #72: $10,000 Super Turbo Bounty No-Limit Hold’em.

La eveniment au luat parte 642 de jucători, care au luptat pentru un fond total de premiere de 4.044.600 de dolari. Hellmuth a ieșit învingător și și-a asigurat un cec în valoare de 803.818 de dolari. Mai importantă este însă a 17-a brățară WSOP din carieră, ceea ce îl distanțează și mai mult de următorii clasați, Phil Ivey, Johnny Chan și Doyle Brunson, care au câte 10 brățări.

„Mă simt destul de bine, încerc să îmi mențin zâmbetul pe buze. Am încercat să nu mă plâng că am avut ghinion în anumite momente cheie. La naiba cu toate prostiile astea, știi cum e? Toate lucrurile se întâmplă cu un motiv”, a spus Phil Hellmuth după această victorie. El i-a devansat pe Justin Zaki și Tom Kunze, care au avut și ei o evoluție apreciată.