Prima pagină » 1253 de elevi din Botoșani la cursuri de educație financiară
Economic Știri locale

1253 de elevi din Botoșani la cursuri de educație financiară

11 aprilie – Ziua Educației Financiare

Prin Legea 83/11.04.2022 s-a instituit ziua de 11 aprilie ca Ziua educației financiare.

La nivelul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani s-a constituit o echipă de lucru coordonată de Inspectorul Școlar General, prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC care a organizat activitățile dedicatei Zilei educației financiare. În acest sens, echipa de lucru a colaborat cu unitățile de învățământ din județ și cu instituțiile financiare, în vederea atingerii obiectivelor propuse de acordul semnat între Parlamentul României, Ministerul Finanțelor, Ministerul Educației, Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare, precum și alte autorități ale administrației publice centrale și locale. Potrivit acestui acord sunt recomandate organizarea de  manifestări publice, simpozioane, seminarii, mese rotunde sau alte tipuri de evenimente publice, în domeniul educației financiare, dedicate acestei zile.

Echipa Inspectoratului Școlar Județean a propus ca  activitățile să aibă loc la nivel de școală, de comunitate, prin dezvoltarea de colaborări reale. Astfel, fiecare unitate de învățământ a  avut posibilitatea să identifice, în funcție de profilul elevilor, modalitățile de realizare a activităților care presupun creșterea gradului de informare privind relația cu resursele financiare.

În plus, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, a întreprins acțiuni concrete, prin parteneriatele de colaborare cu instituțiile financiare, instituțiile publice, oferind posibilitatea unităților școlare de a participa la sesiuni de fomare susținute de specialiști în domeniul financiar.

Astfel, până în prezent, în două perioade diferite, Banca Națională a României –Agenția Suceava în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Botoșani au propus și derulat sesiuni de educația financiară. S-au înscris un număr de 51 de unități școlare din  județul Botoșani cu un efectiv de 165 clase, din care, din mediul urban 111 clase (14 primar; 41 gimnazial și 56 liceal), iar din mediul rural: 54 clase (8 primar; 41 gimnazial și 5 liceal). Numărul total de elevi participanți, în perioada 20-24.03.2023, a fost de 3582.

În perioada 03-05 aprilie 2023,  un număr de 28 de unități cu 59 de clase au continuat sesiunile de formare  care au fost dedicate Zilei educației financiare, conform celor stabilite de comun acord  de Banca Națională a României și Ministerul Educației. Din cele 59 de clase, 40 de clase au fost din mediul urban și 19 clase din mediul rural. Numărul total al elevilor participanți a fost de 1253.

“Activitățile privind dezvoltarea competențelor financiare vor continua și după vacanța de Paște, deoarece aceste competențe sunt incluse printre competențele dezvoltate la școală. Mai mult, creșterea educatiei financiare, în rândul populației, generează dezvoltare în plan personal și social. Educația financiară presupune, pe lângă acțiunile de economisire,  modalitățile  concrete de gestionare a resurselor financiare, în vederea creșterii calității vieții și a stării de bine.”

Comunicat de presă Inspector Școlar General, Prof. Bogdan Gheorghe SURUCIUC