Prima pagină » VIDEO Primăria Răchiți și-a deschis propriul Serviciu de Evidență a Persoanelor. Primarul Bulgaru l-a avut invitat pe prefectul Cornilă
Administrație Știri locale

VIDEO Primăria Răchiți și-a deschis propriul Serviciu de Evidență a Persoanelor. Primarul Bulgaru l-a avut invitat pe prefectul Cornilă

Locuitorii comunei Răchiți sunt printre puținii din mediul rural care nu trebuie să se ducă la cel mai apropiat oraș sau municipiu pentru actele de identitate deoarece Primăria a reușit să obțină toate aprobările și astăzi a inaugurat Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor.

”Am vrut ca locuitorii comunei să piardă cât mai puțin timp cu obținerea actelor de identitate și de aceea am înființat acest serviciu la Primăria Răchiți. Le mulțumesc tuturor celor care au contribuit pentru ca la Răchiți să fie acest serviciu”, a declarat primarul Florin Bulgaru.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Sorin Cornilă, a participat și el la deschiderea activității acestui serviciu din Răchiți.

”Este vorba despre al treilea serviciu inaugurat la nivel de comună în județul Botoșani, după cele de la Trușești și Dângeni. Deschiderea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Răchiți, reprezintă un beneficiu pentru locuitorii comunei. Vorbim despre o activitate complexă ce implică identitatea persoanei, începând de la emiterea certificatelor de naștere, a cărților de identitate, certificatelor de căsătorie. Numai evenimente pozitive. Din informațiile pe care le am, este un serviciu care se va digitaliza în totalitate până la sfârșitul acestui an. Ne-am propus să dezvoltăm județul Botoșani și de aceea accentul este pus pe colaborare interinstituțională, pentru că în centrul preocupărilor noastre este cetățeanul”, a declarat Sorin Cornilă.