Prima pagină » RECORD pentru Eltrans: a vândut 53.000 de bilete în septembrie
Economic Știri locale

RECORD pentru Eltrans: a vândut 53.000 de bilete în septembrie




Compania publică de transport călători, Eltrans SA, a înregistrat în luna septembrie un număr record de bilete vândute de când societatea își desfășoară activitatea cu autobuze și nu cu tramvaie.

Andrei Turcoman, directorul Eltrans, a declarat că tendința de creștere a vânzărilor de bilete a fost pe toată vara. ”Am sesizat o creștere a vânzărilor de bilete încă din vară, când vindeam în jurul a 45.000 de bilete lunar. În luna septembrie am avut un total de 53.000 de bilete vândute, care înseamnă cel mai mare număr de bilete vândute de Eltrans de când transportul se face doar cu autobuze”, a declarat Turcoman.

Eltrans își desfășoară activitatea cu nouă autobuze noi, achiziționate în 2020, iar în această toamnă își va suplimenta flota cu încă patru autobuze care au un rulaj de doar câteva mii de kilometri.

Directorul Elntras este de părere că numărul mare de bilete vândute în septembrie poate fi pus și pe creșterea costului total cu exploatarea autoturismelor personale ale botoșănenilor.

”Pot fi toți acești factori corelați, scumpirea combustibililor, creșterea asigurărilor auto și a taxele pentru deținătorii de autovehicule (n.r.: impozit și taxa de parcare)”, a precizat Andrei Turcoman.